STATUIA Sf. Florian / Str. Adam Müller-Guttenbrunn nr. 135
Statuia Sfântului Florian, din cartierul Aradul Nou, a fost ridicată în 1869 din donaţiile familiei Dambacher şi ale lui Anton Sachs, fiind opera unui sculptor necunoscut.
Frumoasa statuie colorată reprezintă pe mucenicul Florian, patronul pompierilor în uniforma ofiţerilor romani, cu coif pe cap, având în mâna dreaptă un ulcior cu apă pentru stingerea incendiilor, iar în mâna stângă un steag.
Foto / Video: XpressTV
Istoric
În această parte a țării, așadar, majoritatea populației din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea a fost de rit romano-catolic. Această frumoasă statuie este amplasată pe strada Adam Muller Guttenbrunn, la intersecția cu strada Zimbrului, în dreptul imobilului nr. 135. De cealaltă parte a străzi se află o grădiniță care în trecut adăpostea principala Școală din cartierul Aradul Nou.
În acest cartier, în decursul sec. al XVIII-lea și al XIX-lea, majoritatea locuitorilor erau etnici germani. În anul 1792 s-a declanșat un mare incendiu, care amenința să distrugă tot cartierul, deoarece vântul bătea dinspre sud, iar casele erau construite din lemn. Locuitorii cartierului au luptat zile întregi pentru a-și proteja căminele. Ploaia a fost cea care a grăbit stingerea incendiului care amenința imobilele din întreg cartierul.
Prin urmare, în 1869 familia Dambacher și Anton Sachs, în semn de reverență creștinească pentru ocrotirea divină din calea incendiului, au donat împreună bani pentru ridicarea statuii Sfântului Florian, monument ce a fost sfințit în decursul aceluiași an, pe 1 iunie.Perimetrul ales pentru piatra de temelie a acesteia marchează locul unde incendiul a fost oprit, dar și locul unde căminele celor două familii au fost salvate.
Despre Monument
Statuia ridicată în dreptul acestei clădiri este opera unui sculptor necunoscut. Așezată pe un soclu înalt de 1,70 metri din gresie, ornat cu un cap de înger în miniatură și două cruci ale Sfântului, statuia îl reprezintă pe Mucenicul Florian, supranumit și patronul pompierilor. Această sculptură este una dintre puținele statui colorate reprezentându-l pe Sfântul Florian de pe teritoriul României.
În afara acestei statui din Aradul Nou mai există alte șase statui ale Sfântului Florian răspândite în regiunea de vest a țării, și anume: Jimbolia, Turda, Carei, Zădăreni și Sânpetru German. Dintre aceste localități enumerate, doar cele din Zădăreni, Sânpetru și Aradul Nou sunt pictate în culori. Bunăoară, statuia, cu o înălțime de aproximativ doi metri, a fost realizată din fontă turnată la Reșița pentru a fi așezată pe soclul din gresie inscripționat într-un chenar de tip romanic cu anul și numele Sfântului. În ansamblu, statuia este pictată în diverse culori ce subliniază ținuta specifică unui legionar roman.
Știați că…?
Paginile de istorie în anul 1792 s-a declanșat un mare incendiu care amenința cu distrugerea întregului cartier, deoarece vântul bătea dinspre sud, iar majoritatea caselor erau construite din lemn. Locuitorii cartierului au luptat zile întregi pentru a-și proteja căminele. Cei care erau prea slabi pentru a-și oferi ajutorul în acțiunile de stingere a focului au fugit la Biserica din cartier și s-au rugat Sfântul Florian, reprezentat într-o icoană de pe peretele bisericii.
Focul a mistuit totul până în punctul marcat astăzi de statuia Sfântului Florian. Scriptele atestă faptul că ploaia a fost cea care a contribuit la stingerea incendiului ce amenința întregul cartier. Din acel an, credincioșii romano-catolici din zonă se adunau în fiecare dimineață a zilei de 4 Mai pentru a asculta slujba de liturghie închinată Sfântului Florian, iar apoi plecau într-un convoi, conduși fiind de fanfara pompierilor în uniforme de paradă, alături de corul bisericii și preot la locul unde incendiul a fost oprit de ploaia salvatoare.
Cel care astăzi este sanctificat cu numele de Florian, istoria ne spune că acesta a fost un cetățean roman ce a murit ca martir în anul 304, în Lauriacum. Florian a trăit în timpul împăraților Dioclețian și Maximian, fiind comandant al armatei imperiale în provincia romană Noricum (care se întindea pe teritoriul Austriei de astăzi și al Sloveniei).
Pe lângă activitățile militare, el mai era responsabil și de organizarea brigăzilor de pompieri. Legenda spune că Florian a stins în mod miraculos un incendiu folosind un singur ulcior cu apă, astfel încât este deseori reprezentat purtând un ulcior sau o găleată. în Austria și Polonia, Florian este și patronul hornarilor și al vechilor fabricanți de săpun.
hartă
Comments are closed.