Aştept cu răbdarea unui fulg cristalizat, ca versul ce ţi l-am pus în cafea într-o dimineaţă. Să-l iei şi să mă săruţi cu el. Versul era “mâna ta, în mâna mea”. Vreau să fie veşnic aşa, vreau să fie în fiecare moment al zilei, vreau să fie oriunde… peste tot. Să te ţin de mână iar în ochii mei să se poată citi “sunt al ei”. Nu vreau asta pentru ca alţii să o ştie, e doar pentru mine. Să trec prin faţa unei vitrine şi să-mi zâmbesc eu mie, să mă văd pe mine îmbrăcat în lumina ei, să mă văd în contre jour. Când iubeşti şi eşti iubit, nu mai eşti o imagine, nu mai ai trăsături specifice… ajungi să fii lumină. Una atât de caldă şi liniştitoare.