Somnambulism, de Iaroslava Pulinovici, regia: Alexandru Mâzgăreanu

Producător: Teatrul „Nottara” Bucureşti

Din anul trei de facultate, relaţia între doi prieteni e roasă. Nimeni nu-i obligat să zică adevărul, asta-i ceva ce-ţi bagi singur în cap. Cu asta începe piesa noastră, cu minciuna şi trădările. Cu mersul la psiholog, cu fumatul şi băutul.

Alcool, prăpastie şi moarte, ăsta-i mersul lucrurilor în mod obişnuit. Protagonistul Slavka este dat afară de la job şi are impresia că sexul rezolvă orice problemă. Îi moare şi nevasta (Renata), care ani de-a rându-l înşelase. Îşi pierde şi paternitatea, dar de patru ani are şi el o amantă. Nu mai pricepe ce se-ntâmplă cu el, cu lumea, şi-o ia razna complet, făcându-i pe cei din jur să-l vadă ca pe un ciudat.

Slavka se întâlneşte cu fiul său, Max, şi-l ceartă că e mereu pe telefon și se joacă. Ce faci? Omor dușmani. De unde știi că-s dușmani? C-așa scrie. Păi și dacă în dreptul meu ar scrie „dușman”, m-ai omorî și pe mine? Hai mă, tată, e doar un joc. Ești un gras, unde-s ganterele pe care ți le-am luat? Sub pat.

La ce te gândești, ce te pasionează? La nimic, mă uit la clipuri pe Youtube, verific frigiderul, încerc să-mi dau seama cum să sar în joc ca să nu-mi pierd viețile. Cunoaștem cu toții dialogul ăsta, fie din poziția copilului, fie din cea a părintelui. Se cheamă ruptură între generații, lucru care într-o societate normală ar fi ceva de neînțeles.

Slavka îi reproșează fiului său că se folosește de moartea maică-sii ca să scape de școală. Te-ai gândit vreodată la viață, moarte, libertate, iubire? Ce, o să cauți acuma pe Google? Replica vine imediat: Măcar eu nu beau și nu fumez, tată. Bun, dar istoria nu te preocupă, mișcare nu faci, ar trebui să-ți placă cititul sau muzica măcar. Tu nu ești băiatul meu. Cam așa decurge discuția dintre cei doi.

La 16 ani, Slavka a plecat de lângă părinții săi cu gașca, părăsind și școala. Ceea ce îl sfătuiește și pe fiul său gras, cerându-și în prealabil iertare. Îi dă și bani și-l asigură că se poate întoarce acasă oricând, dacă va simți nevoia. Slavka s-a trezit la realitate, și cu ocazia asta primește pumnul în stomac. Mărturisește c-a furat și camera din redacție (este jurnalist), dar fapta sa de vitejie rămâne neapreciată. Toată lumea fură, e ceva normal.

Veronica, amanta acestuia, nu mai poate de singurătate și îl roagă să se mute cu ea, dacă tot a murit Renata. Sfatul ei e să nu-și facă griji pentru asta, toți avem un schelet în dulap. Din nou, corupția spiritului e un lucru total inocent.

Refuzul său iscă o ceartă. Debusolarea sa la fel. Îți place să te-ascunzi după moartea neveste-tii. Cine caută o ieșire, o găsește. Îți iei un job și gata. Dar ție-ți place să stai așa, nefericit.

Tot globul minte cu nerușinare, cam asta e concluzia. De la guvern și președinte până la ziarele de pe tarabă. Apoi vin soții și soțiile. Dar întrebarea e foarte bine pusă aici: Cum să trăiești fără să minți? Sau mai exact, cum să supraviețuiești? Ieși în oraș și te minte toată lumea.

Slavka e acum la mormântul soției sale. Lângă el vine amanta unuia care e înmormântat în același cimitir. Stă în mulțime, departe de copiii și nevasta acestuia, dar suferă și ea și-i cere niște votcă. Se simte ca naiba și-și dă singură pumni în stomac. Respectivului i s-a oprit inima și s-a dus. Înțelegeți ideea, da? Acum îi cere s-o sărute și fiecare își imaginează pe cine vrea.

Slavka e beat criță și i se zbate un ochi. A ajuns în spital, unde amanta sa are grijă de el și-i spune că-l iubește. Max e și el acolo și-l înveselește.

Morala? Mă rog, e doar o expresie, înțelegeți, dar cam ast-ar fi: Somnambulii cad de pe-acoperiș pentru că nu e bine să-i trezești.