FATA DIN CURCUBEU
de Lia Bugnar
Regia: Lia Bugnar
Cu: Tania Popa şi Marian Hâncu (la pian)

În speranţa că sunteţi cu toţii de acord cu acest lucru, cred că este cazul să revenim puţin la treburile noastre mai de subsol. Nu ştiu dacă voi aţi realizat, dar am ajuns fix la jumate cu festivalul. Recenzial vorbind. Pe parcursul acestuia, mi-am lăsat barba să-mi acopere ţepos bărbia, din superstiţie şi în speranţă de noroc. Cum o mai făceau alde Andy Murray la turneele de grand slam sau Rooney pe finalul unui sezon. În orice caz, sper ca până termin să-mi menţin fluxul de idei continuu pentru a vă saluta cu ,,La revedere, ne vedem şi-n ediţia viitoare.’’ Bifându-mi sarcina cu brio. Cu Underground, cel mai pur lucru pe care îl puteai conştientiza era cel al eternelor începuturi. Ori eu, dacă iau în calcul foto-video-reportajele tip cronică, practic am fost la acelaşi festival de două ori consecutiv.

Deşi o pauză nu strică nimănui, tocmai ăsta a fost meritul organizatorilor, focul continuu la care au lucrat zile-n şir. Atât cei de la Teatrul Clasic, cât şi cei de la Teatrul de Marionete. Iar pe lângă, merită felicitate şi restul locaţiilor: Joy’s, Flex sau Grand Bulevard. Totuşi, eu personal mi-aş dori ca la anul să se joace mai multe piese în Nerv şi la Turnul de apă.

…Doi, trei, şi ! Piesa a început cu Tania Popa ieşind surprinzător dintr-o grămadă de ziare făcute cocoloaşe, după care venise în dreptul fiecăruia dintre noi să ne ceară câte un leu. Pe lângă ea mai avea nişte lădiţe, în care îşi ţinea tot felul de nimicuri, o sticlă de poşircă, una aproape goală de parfum, o crăticioară clasică cu buline, arsă şi asta. Pe ea, haine peste haine. Zdrenţuite, roase, rupte. În picioare, bocanci care au vagabondat probabil pe toate coclaurile posibile. Bingo ! Interpreta rolul unei femei a străzii. Dar nu de orişicare fel. Ci pe cel al uneia nostalgice, care ne cânta în ruseşte şi în rest, ne spunea cele mai interesante poveşti. Durerea i-o puteai citi din fiecare zâmbet afişat de ochii ei sclipind de apă; tragedia şi-o masca prin desele sale ştergeri la nas, cum o facem şi noi când privim în sus, unindu-ne capul cu gâtul pentru a ne ascunde plânsul.

Aşa am aflat despre mama sa, care rămasă paralizată la pat, îi halise viaţa atât ei, cât şi tatălui. Sau despre colegul ei de liceu, care creştea literalmente văzând cu ochii. Într-o zi în sala de clasă, observase cum linia ferestrei nu se mai ridica la nivelul urechii lui, ci la cel al bărbiei. Despre broasca ei ţestoasă, care odată ce murise fusese aruncată pe foc să fiarbă, rămânând din ea doar carapacea, pe care părinţii i-o agăţaseră pe perete, făcând din ea o lampă. ,,De câte ori ni se face dor de ea, pac !, o aprindem.’’

Despre ,,Cinema Curcubeul’’, de unde şi titlul piesei noastre, unde îl iubea pe De Niro în Once Upon a Time in America pentru şarmul său inconfundabil şi îl ura mai apoi pentru violul comis în aceeaşi peliculă. Unde sorbea scenele pline de emoţionalisme din Pretty Woman, conştientă însă de iluzia filmului şi de faptul că Richard Gere nu va juca niciodată în asemenea scene decât alături de Julia Roberts şi nu va alege mai prejos de o Cindy Crawford, aceasta fiindu-i odată soţie. Despre Giullieta Masina a lui Fellini din Nights of Cabiria, care la fel ca ea, era prostituată, având însă nişte ochi de copil, mari cât raiul în care s-ar adăposti un înger. Despre din nou mama sa, care modela lut odinioară, cosea goblenuri şi realiza picturi demne de Frida Kahlo sau despre moartea surorii gemene, care îi înecase sufletul într-un şi mai mare amar. Şi în sfârşit despre visele ei de-a ajunge balerină sau cântăreaţă. Acum stinse.

Un pianist camuflat în negru o acompania pe fundal la un Korg, ca într-un spectacol de tip musical. Ca într-un soi de noir sovietic.

O vedeai cum se schimba direct pe scenă, dezvăluind astfel nişte ciorapi rupţi şi o fustă aşişderea. Cum imita ciupitul unei chitări şi-şi flutura ţoalele de ziceai că decolează, zâmbind cu moaca Georgianei Popan, ţopăind vajnic, cutremurând podeaua cu ghetele sale. Stârnind multă emoţie. După care îşi curăţă papucii cu scuipat, cu o demnitate de care parcă nimeni nu s-ar fi putut atinge.

A şi buctat-o un pic. Destul de sesizabil chiar. Sigur, nu sunt omul care sare imediat să taxeze un alt om pentru că greşeşte. E de-a dreptul absurd să faci asta. Dar e destul, mă gândeam, să eziţi de două ori doar şi puf, că se duce mirajul. Cât contează până şi o secundă uneori, nu-i aşa ? Oricum şi-a îndreptat pe parcurs jocul, compensând printr-o dezinvoltură artistică fără echivoc. Prin gestică, mimică, cânt, dans ş.a., toate marca regizorală a Liei Bugnar. Fâsâitul unui capac de cola însă m-a deranjat enorm. Adică măi oameni buni, chiar nici la teatru nu ne putem abţine ?

Când rememora clipe trăite, chiar îţi dădea acea senzaţie de întorcere în timp, rămasă cu sprâncenele ridicate.

De fiecare dată când se apuca de cântat, oprea brusc filmul, însă doar pentru a-l condimenta cu inflexiuni şi a-i ridica pe cei de pe scaune, chiar dacă stăteau jos. Sufletesc vorbind. De mică, spunea ea cu textul în minte, avea o voce cu care putea sparge sticle. La un moment dat, mâmâitul ei melancolic a stârnit în sală o înduioşare unanimă şi de nedescris. În spatele meu, o tipă înfundată la nas plângea înăuntrul ei de mama focului. Abţinându-se din răsputeri să nu o facă cu sonor, din când în când mai gâfâia. Fiind o fire empatică, m-a luat şi pe mine cu combustie pe întreaga şiră a spinării.

Progresiv, pe cum povestea, îşi înşira o masă simpatică, improvizată dintr-o lădiţă şubredă, pe care aşternuse un prosop în semn de faţă de masă. Şi-a scos o chiflă, un cartof fiert (depieliţat în direct) şi o butelie de aceea portabilă pentru încălzit mâncare. Plus un ardei gras strălucitor, învârtit de aceasta în bătaia reflectoarelor ca la un showroom, unde în mod normal s-ar prezenta în aceeaşi manieră tot roşu un Ferrari.

La finele articolului, ar mai fi de menţionat trei chestiuni. Singurul lucru de care îi păsa personajului nostru era pisica cu care se mai întâlnea pe stradă. Faptul că sfârşeşte bătută şi abuzată de un poliţist. Şi că iubirea oricum învinge !