UNDERGROUND – Day 5 – part one

DECALOGUL DUPĂ HESS

DECALOGUL DUPĂ HESS
de Alina Nelega
Regia: Tapasztó Ernő
Cu: Harsányi Attila – Rudolf Hess

Nu credeam să se nimerească pe parcursul festivalului spectacol care să mă lase atât cu gura căscată, cât şi fără cuvinte. Ei, uite că s-a întâmplat. La ,,Decalogul după Hess’’. Într-adevăr, una dintre cele mai bune interpretări teatrale din întreaga mea relaţie cu această lume. Boemă, romantică. Nebună.

Intrat în pielea unicului personaj de pe scenă şi cu un debit verbal deosebit, Attila Harsányi a fost de-a dreptul năucit de propria interpretare, cu care în ochii mei şi-a depăşit condiţia umană. Vorbirea răspicată şi limbajul tremurând l-au adus în stadiul în care tot era numai şiroaie de apă. Precipitat, plin de vene de la gât la pectorali, roşu ca ardeiul şi cu ochii ieşiţi din orbite, ai fi zis că-i Hitler reîncarnat; tărăgăna în ungureşte şi totuşi, parcă era neamţ.
După ce şi-a dus rolul la capăt en fanfare, îl vedeam ca ieşit dintr-o transă. Uluitoare reprezentaţie (!), mă gândeam.
Păcat că publicul a venit într-un număr atât de redus şi că interesul mass-mediei pentru eveniment a fost la fel de mare ca pentru un meci de hochei pe nisip în N’djamena.

Voi merge pe mâna lui Ruthie, căreia i-am cerut puţin ajutorul în vederea unei cronici. Pentru că de la ea ştiam că nu am voie să ratez acest spectacol. Aşadar, rândurile următoare sunt ale ei.

Mulţumesc, Ruth !

Aici aveţi ocazia să descărcaţi textul spectacolului în varianta sa integrală. După ce îl veţi citi, vă veţi întreba probabil cum de aţi putut rata o asemenea piesă – cu un rol principal jucat dumnezeieşte de un actor talentat dincolo de limite.

The Ruthie Chronicle

RUTHIE BORGFJORD

~ Ruth Borgfjord este producătoare de teatru pentru o companie mică din Nordul Canadei, care se numeşte Nakai Theatre. Am putea spune chiar că jumate e arădeancă şi jumate inuită.

Pe scurt: îţi zic în engleză/română, că îmi vine repede acum.

Attila’s performance te face să te opreşti din orice îţi ocupă mintea din momentul când ai intrat în sala de teatru. Cine e aici ? Câţi bani mai am azi în cont ? Durerea asta de cap mă omoară. Cum să îi spun că ne vom despărţi ?

Urmărind traducerea, încet intri pe fir. Un german vorbind ungureşte, într-un festival de teatru din Arad, România. Chiar voi putea intra pe fir ?

Dintr-o dată te trezeşti gândindu-te la ce ai facut în acea zi de 17 august. Ce am mâncat ? Am făcut sex ? Am râs ziua aia ?

Piesa pare pentru unii vulgară. Limbaj. Mulţi oameni merg la teatru să mai adauge o mască pe faţa lor, un check mark pe un checklist artistic imaginar. Piesa asta îţi pătrunde măştile şi exposes your sensibilities. Şi probabil nu o să-ţi placă, tocmai din cauza asta; o să realizezi că eşti un fake.

Monologul stă faţă în faţa ta şi îţi cere o reacţie. Nu încape că ,,am alte lucruri la care mă gândesc… ce zice el e aşa-şi-aşa…etc’’

Rudolf Hess, character with evil mind. Îşi justifică comportamentul şi îl face dumnezeiesc, trecând prin fiecare dintre cele zece porunci. Justificările lui sunt ofensive, rasiste, dezgustătoare. Şi totuşi, nu te poţi opri din a le asculta, din a-l urmări pe Attila mişcându-se pe scenă, spălându-se într-un gest de purificare, tăindu-şi mâna în alt gest (de jertfire proprie ?).

Te întrebi ce fel de actor poate duce un astfel de rol ? De câtă tărie mentală sau nebunie e nevoie pentru aşa o întruchipare?

Poate te întrebi de ce jumate albă, jumate neagră scena… o parte reprezintă binele şi cealaltă răul ? E careva dintre noi care ştie cine a fost Rudolf Hess ? De ce a ales regizorul diferenţierea, sugestia asta dramatică ?

Întrebări care te fac să iubeşti teatrul şi mai mult şi să-l cauţi cu tot atâta râvnă.

Poate în final vei ajunge să constaţi că piesa care te-a ofensat cu lucrurile pe care le-ai auzit spuse, atât de opuse credinţelor tale personale despre rasism, discriminare, Dumnezeu, este piesa ta preferată. Şi Attila Harsányi la fel, unul dintre cei mai buni actori pe care i-ai văzut vreodată. Cum am ajuns eu.

Scuze că nu pot fi mai coerentă acum.

Recenzie şi imagini: Iulian Leonard & Ruth Borgfjord + video

Comments are closed.