Un altfel de Nemo

Un altfel de Nemo

Acţiunea nu prea există, iar story-ul nu este excelent, asemănându-se cu un basm oarecare. Este însă o animaţie de excepţie care merită interes în special pentru detaliile încântătoare şi măiestria cu care sunt lucrate desenele în amănunt. Povestea nu am s-o rezum, pentru că trebuie văzut filmul; tot ce pot să vă spun e că overall este uniformă. Ochii personajelor sunt mari şi expresivi, cum stă bine oricărui desen animat japonez, dar sunt distincţi de stilul acela folosit în trecut pentru Captain Subasa, Mila Superstar sau Sandy Bell. Mimica feţei acestora, la fel, este foarte umană. Se dă mare atenţie efectelor sonore, umbrelor, luminii şi reflectării acesteia; se profită din plin de calitatea şi capacitatea apei de a lustrui imaginea cu o culoare vie.

Ceea ce impresionează în această peliculă este ilustrarea forţei dezlănţuite şi distructive a unui tsunami. Este prezentată lumea acvatică (inside-out) în toata splendoarea ei, cu flux, reflux, peşti, corali, stropi de ploaie, mijloace de navigaţie, cu influenţa lunii… Se observă imediat că acţiunea se petrece undeva în Japonia, întrucat avem parte de maşinute mici şi ecologice, furtuni torenţiale, fenomene naturale ieşite din comun (pentru europeni de exemplu, cum ar fi un uragan), generatoare de electricitate, unelte, mâncăruri şi tacâmuri reprezentative, bărcile alimentate cu aburi ş.a.m.d.

 

Munca şi imaginaţia celor care au lucrat la acest lungmetraj sunt concretizate într-o dinamică imprevizibilă, picturi superbe, imagini şi cadre foarte vii, toate completate de o grafică uimitoare. Mişcările sacadate ale personajelor nu deranjează, alternând voit cu cele foarte fluide sau slow-mo, pentru a se crea efectul inegal şi energic, caracteristic stilului aparte al artiştilor japonezi. Se aseamănă foarte mult cu stilul folosit pentru desenarea membrilor trupei virtuale ,,Gorillaz“.

Fundalul sonor este unul potrivit, dar nu extraordinar: o combinaţie simfonică leneşă, calmă şi melodică. Dar atât. Este un film comercial pentru copii, cu multe boacane drăguţe, care ascund în profunzimea lor numeroase pilde şi poveţe. Nimic nu instigă la violenţă. Tema pare-se a fi una cât se poate de evidentă, punându-se în discuţie egalitatea dintre oameni şi animale (fie ele şi marine). Sunt două versiuni, una în japoneză şi alta dublată de actori americani celebri precum Liam Nesson, Matt Damon sau Kate Blanchette. Eu aş recomanda însă varianta originală, mult peste din punct de vedere nostalgic (cine a urmărit în copilărie Dragonball ştie la ce mă refer). Finalul este unul de greeting card.

 

ponyo

 

Comments are closed.