The Wolf

the-wolf

Yes, I do have a bad side, yes, at times it does take over, yes, I cannot control it sometimes, yes I do tend to regret it, but one can only regret some things in life, not all.

Dar… doar am tendința de a regreta partea aceea din mine. Niciodată nu știu cum va reacționa la anumite colțuri întunecoase din viață. Eu știu că am cuvinte care nu tot timpul sunt dulci sau colorate, nu tot timpul pot aduce și altceva în afară de neliniște.

În mine e un lup. Dar nu e demon, cu un demon te mai joci din când în când, uneori îl lași la suprafață, în unele nopți chiar îți înlocuiește muza. Cu demonii mă mai joc, ca să îmi treacă timpul, ca să nu plătesc eu miedul, cu demonii mă mai joc ca să mi se usuce lacrimile unei iubiri pierdute mai repede. Dar lupul acesta… Acesta nu s-a născut din răutate și ignoranță, acesta s-a născut o dată cu mine, trăiește cu mine, el nu știe nimic altceva decât instinctul suferinței. Suferă în mod constant, instinctual urlă sălbatic printre zăbrelele în care este închis. Urlă în sufletul meu care i-a ajuns cușcă.

De fiecare dată când intru la el, sunt neliniștit. Mă sperie că va rupe barele de fier. Mă pun jos aproape de el, el pe o parte a zăbrelelor, eu pe alta. Ne uităm unul la altul, ne studiem. Se uită cu ochii aceia galbeni care îmi inspiră frică și respect. Mă ridic și vreau să plec. De fiecare dată când fac asta plânge, se agită, aleargă dintr-o parte și de alta a cuștii. Atunci mi se face milă de el, știu că e singur, știu că ar vrea să fie mângâiat și el. Dar îmi este atât de frică… plec și îl las singur. Bietul de el, eu când plec, iau lumina cu mine iar el rămâne pe întuneric. Astfel sălbăticiei din el i se adaugă o doză enormă de nebunie. Încetul cu încetul înnebunește și eu sunt singurul care îl poate ajuta. Și ar trebui să o fac, pentru că el mă ajută de fiecare dată când am nevoie de el, de multe ori nici nu știu. În cușca aceea e cuvântul meu, acolo e cuvântul cel mai de preț pentru mine. Este atât de protector cu el încât, într-o seară, când venisem din nou pe la el, erau șapte demoni în jurul cuștii întinși pe jos, morți cu un rânjet macabru pe față.

El, lupul, era plin de sânge, stătea încă în poziție de atac, blana zburlită și colții la vedere lucind. La un moment dat s-a liniștit pentru că mă recunoscuse. El mi-a apărat cuvântul cel mai de preț, iar eu nici nu știam că eram în pericol. Trebuie să îmi fac curaj și să intru la el. Să îi spun că totul va fi bine, că nu va mai fi singur, că voi fi alături de el. El nu îmi cere nimic altceva decât compania și lumina mea, dar știu că mă va accepta lângă el doar atunci când voi trece și eu prin iadul de care mă tot feresc. Atunci când voi înceta să mă mai lupt cu mine și voi lupta pentru pace.

Lupul simte frica, lupul îmi simte universul meu corupt de frici, temeri, suicideri și zâmbete false.

Până acolo drumul e pavat cu tunete și nopți în care coșmarul mi-este patul, culorile-mi sunt colorate cu aditivi care creează dependență.

But I do feel my life having the potential to be very big, so I am throwing everything I got in this beautiful fight, even my worst traits; those are the most sharpened tools for war. I used them to create chaos, just imagine what I can transform them into!

Scrie un comentariu