Tatăl, regia şi traducerea: Radu Iacoban
Scenografia: Tudor Prodan
Actori: Ovidiu Ghiniță, Andrei Elek, Roxana Sabău-Nica, Iulia Dinu și Oana Secară

Cui nu-i este frică de Alzheimer pe lumea asta se poate considera un om împlinit, cam asta vrea să spună piesa „Tatăl” cu povestea bătrânului pe cale să-și piardă luciditatea. Totuși, să ai o memorie de elefant nu-i chiar benefic pentru cei din jurul tău. Cât despre Ghiniță, arată mai tânăr ca niciodată jucând rolul senilului pierdut în propria-i vigoare.

Să-ncepem cu îngrijitoarea bătrânului, pe care acesta o alungă, abuzând-o fizic și făcând-o totodată „curvă”. Pe deasupra, o acuză de furt, rătăcindu-și ceasul de mână, pe care îl găsește de fiecare dată în dulapul din bucătărie.

Absurdul situației culminează cu discuțiile aprinse din apartament.

Nu ești ca soră-ta, ea mă lasă să fiu cum vreau. Tată, plec în Londra, trebuie să te obișnuiești cu ideea. Păi acolo plouă, de ce nu se mută el? Mă descurc și singur, nu mă dă nimeni afară din casa mea!

Intră-n scenă îngrijitoarea nouă, tânără și atrăgătoare. Bătrânul își dă căciula jos și-o soarbe din ochi pe noua asistentă.

Are metodele lui, te-nțelegi mai greu cu el. Noi ne știm, nu-i așa? Ai o figură familiară. E adorabil, dar nu întotdeauna. Cu fiică-sa se comportă-n momentul de față ca și cu un ospătar, cerându-i niște whisky. Declară că în tinerețe a fost dansator de step, dar uită din nou a cui e casa: Tu nici nu erai născută când am luat apartamentul ăsta.

Fiică-sii îi vine să-l strângă de gât; visează să nu-i dea drumul din strânsoare până când nu mai respiră.

Își „pierde” înc-o dată ceasul și nu vrea ca asistenta să știe unde stă „ascuns”. Bea direct din sticlă, pierzându-și manierele de față cu însoțitorul fiicei.

Bagă-l în azil, e bolnav! / Ești norocos că are grijă de tine. / El le propune să meargă la mare. / Când eram mică se dădea autoritar, iar acum doarme pe el.

Bătrânul crede că are coșmaruri. Un bărbat care seamănă cu partenerul fiicei sale strigă la el și-l crede nebun, cu mențiunea că el chiar este partenerul fiicei sale. Când se uită la Laura (îngrijitoarea), o vede pe a doua sa fiică, Elise. Pierre o sărută pe Laura, dar apare și Elise, Pierre fiind soțui lui Elise de-acu 10 ani. Bolnavul nostru nu mai înțelege absolut nimic și se-ntreabă unde i-a dispărut întreaga mobilă, uitând până și de minimalismul din apartament.

De ce complici lucrurile, tată? Îți mai aduci aminte de mine? Ne-am cunoscut ieri. Mă mut la Londra, tu rămâi aici. Și sora ta? Tuturor ne e dor de ea. / Fiica ta s-a mutat la Londra acu câteva luni, îi spune asistenta. Să vină mama să mă ia, vreau acasă! A ieșit soarele, mergem în parc, continuă îngrijitoarea pe un ton cumpătat și caracteristic.

În această ceață desăvârșită, se pot observa două lucruri clare, tatăl nu mai știe care-i realitatea, iar acvariul subliniază pierderea memoriei și a celor dragi. The end?