Foto: Adelina Laura

Ţ(T)ara mea – de Radu Macrinici
Sala Studio, Teatrul „Andrei Mureşanu” – Sfântu Gheorghe
Distribuţia: Inna Andriucă și Nicolae Croitoru

Ok, am citit cronicile de pe net pentru a-mi putea face o a doua imagine asupra poveştii. Asta aşa, pentru mine. Însă vreau să dau la o parte detaliile demne de un critic de teatru şi să vă arăt ce mi-am notat eu în carneţel. Astfel, cuvinte dure precum „secetă, furtuni, cutremur” fac referire atât la ideologia ceauşistă şi la represiunile vremii, cât şi la situaţia de acum, a celor rămaşi în ţară, respectiv cu mintea întreagă.

O doamnă în capot ne povesteşte despre cum şi-a irosit ea viaţa-n România („Un steag pe care-l scuturi doar ca să nu se umple de praf”), apoi citeşte dintr-un dosar şi e înconjurată de animale de pluş (printre ele, un Mickey Mouse care l-ar întruchipa pe Ponta) scoase dintr-un dulăpior. Culoarea albastră e atribuită multor stări, bune, rele, groaznice, şi acompaniază denunţul acesteia privind asfaltul, bolile sau tristeţea românescă. Îşi iubeşte partidul, patria, familia… de unde şi efectul ironic şi subtil. Iar în timp ce Nea’ Nicu s-a spart în bucăţele şi s-a-mprăştiat prin ţară, ea rămâne o femeie singură, după ce a fost laolaltă mamă, gospodină, economistă şi membră de partid.

În mod periodic încearcă să şteargă un paravan alb de urmele roşii ale palmelor sale, fără să-i iasă nicicum. Eforturile sale sunt eminamente în van. „Tăticul meu va aduce-un brad, iar eu voi primi o păpuşă”, spune ea cu vocea mâţâită a fiicei sale absente. „La fel ca România, voi deveni multilaterală şi îmi vor creşte toate formele de relief”, mai adaugă aceasta.

Monologul merge mai departe cu replici precum ,,După copilărie, în România urmează şcoala’’, „Cu cât mai mulţi, cu-atât mai culţi” sau „Aproape domnişoară, de-o mai duce pân’ la ţară”, toate pline de umor şi ironie.

Cu ajutorul a două mănuşi, povesteşte despre fiica (mănuşa albă) şi soţul său (cea neagră), făcându-i să discute între ei. Poamele cad pe pământ şi-s strivite de societate, la fel sunt eliminate toate animalele de pluş, toţi soldăţeii de plumb sau turtele dulci.

Un personaj ciudat, ieşit din dulăpiorul devenit acum magic, îmbrăcat la costum, grizonat şi cu părul prins în coadă, îi dă o veste şi apoi iese pe unde-a venit.

Întreg spectacolul se termină cu lumina întrerupându-se lent pe fundalul sonor al mitralierei de afară.

Foto: Adelina Laura