#suntundiez #lalala

warnings

Ieri am fost să mă angajez la o librărie din Arad. Nu mă aşteptam la cine ştie ce, am învăţat că am de la 9, când se mătură pe jos în faţa magazinului – la 6, plus spălatul gresiei cu mopul după. Am învăţat că se mănâncă în spate şi se merge la baie pe fugite (deşi pe foaia de lângă regulamentul interior scria clar că sunt două ture, în care se respectă acea oră de pauză obligatorie), iar apoi am trecut la memorarea rafturilor, temelor şi editurilor din deposit, şi am realizat că am doi colegi foarte mişto. Cu care n-aveam voie să vorbesc prea mult… nu de alta, dar aş fi stricat atmosfera de plictiseală absolută. În fine, trecând peste astea şi peste faptul c-aş fi stat în picioare zilnic ca un cocostârc extrem de dârz, astăzi aflu de la distinsa mea patroană că nu mai face angajări. Cică ieri vorbise cu contabila şi cu mine ar ieşi în pierdere. Fapt pentru care am primit 48 de lei pentru ziua lucrată (minus taxe şi impozite – mă întreb de unde fără contract ?) şi-am plecat înapoi pe aceeaşi bicicletă cu care-am şi venit. E drept, de acte n-am ce să mă plâng, trebuia eu să aduc din prima copia după ultimu’ act de studii (deşi nu mi s-a spus din start) şi s-o depun împreună cu buletinul şi CV-ul, să fiu sigur de o treabă… c-o să muncesc şi sâmbăta pentru un salariu amărât de 9 milioane în mână. La propriu, am înţeles că se umblă cu plicuri. Mai bine totuşi faţă de ultima slujbă, când primeam banii ca un gangster de la şefu’ parcat cu maşina în faţa blocului.

2 Raspunsuri

  1. Raluca says:

    “9 milioane amărâţi” => amărâte (acordul se face cu milioanele=

  2. Arad Culture says:

    mulţumim, am corectat