So… this is it?

arcul

It has to be. You’re only ripping me appart, and I tried so hard, for so long to build myself up again. And I did it through so many rusty tears.

Multe lacrimi am smuls din ochii mei. Erau multe care nu doreau să plece din mine, din sufletul meu. Mi-am cuprins ochii cu degetele încleștate a durere și le smulgeam afară. În fața oglinzii, cu privire furioasă mă privea sufletul: „Ce faci? ești nebun? Astea le mai avem pentru noi, nu le arunca afară”. Dar eu știam că ele sunt doar drogul durerii, unei dureri care s-a îndrăgostit de mine și nu mai dorea să plece. Și-a găsit un lăcaș în mine, iar eu o lăsam să mă locuiască. A devenit stăpână pe mine pentru atât de mult timp încât credeam că așa trebuie să fie gustul vieții. Credeam că așa trăiește toată lumea. Credeam că asta înseamnă să fii fericit și am acceptat-o. Am făcut asta pentru că nu o înțelegeam, asta înseamnă să accepți ceva… să nu o cunoști pe deplin.

„There’ll be things you never asked her
Oh how they tear at you now”

Și au fost multe întrebări pe care nu le-am pus. Multe întrebări pe care le-am îngropat cu forța. Trăgeau de mine să iasă afară, mă zgâriau pe mâini, urlând, implorând milă și lumina soarelui. Eu nu am simțit nimic în timp ce aruncam pâmănt peste ele. Nu le auzeam cum strigă, cum mă strigă pe nume. Până într-o zi când am simțit că mă arde pieptul, spatele și mâna dreaptă. Întrebările au ieșit și s-au cicatrizat în negru pe mine. Acum sunt damnat să le port pe mine. Să vadă cei care doresc să mă iubească că vor avea de-a face cu multe întrebări.

Așa că da. This is it. You said that there are a lot of „what if’s” in your head. Pretty sure I’ve put them there.

„Go your way,
I’ll take the long way ’round,
I’ll find my own way down,
As I should.”

Privind în ansamblu… nu sunt sigur dacă m-am reconstruit armonios, cred că m-am reconstruit din nisip. Cred că de aceea am avut nevoie să scot lacrimile din mine, dacă plângeam mă prăbușeam, mă surpam în mine, mă făceam una cu pământul. Nu m-aș mai fi recunoscut pe mine dacă pățeam asta. Aș fi venit după mine, să mă găsesc și nu aș mai fi găsit nimic.

Acum, mă ocolesc pe mine. Mă văd undeva acolo, îmi recunosc propriile cicatrici în negru. Mă văd, dar încă nu mă duc după mine. O să o iau pe drumul cel mai lung, cred că pe acolo trebuie să mă duc, altfel m-as speria de mine însuși și nu m-aș mai regăsi. Știu că voi găsi mulți oameni pe drumul acesta, oameni care au pierdut tot, oameni care nu mai sunt demult pe drumul lor. Voi găsi multă durere și lacrimi, din fericire nu vor fi ale mele. Însă știu că este ceva pe acest drum care mă  va găsi pe mine, iar acest gând mă-nfioară. Mi-e frică, dar nu mă voi abate de la drum.

„And you’ll find loss
And you’ll fear what you found
When weather comes
Tearing down”

lyrics: Ben Howard – Oats In The Water 

 

 

 

Scrie un comentariu