Școala de vară @ CCJA

13346713_398768423627255_4910128132679101070_n

Cursurile Şcolii de Vară 2016

Micul EcoArtizan
În cadrul cursului “Micul/Marele EcoArtizan” participanţii, cu vârste cuprinse între 8 – 16 ani, îşi vor dezvolta creativitatea prin realizarea unor obiecte artizanale din materiale reciclabile.

Fotografie
Atelierul de fotografie oferă participanților posibilitatea de a învăţa noţiuni introductive despre fotografie: tehnica foto, optica, fotografia practică, expunerea corectă, bazele compoziţiei, introducere în editarea imaginii. Cursul se adresează elevilor cu vârste cuprinse între 10 și18 ani. Participanţii trebuie să aibă obligatoriu un aparat de fotografiat digital.

Jurnalism
Cursul de jurnalism se adresează tuturor copiilor inteligenți, cu imaginație bogată, creativi și plini de inițiativă, cu vârste cuprinse între 9 și 18 ani. Partea teoretică a cursului va fi predată copiilor pe parcursul a cinci zile, în paralel cu partea practică, bazată pe interviuri și reportaje realizate la evenimentele care au loc în oraş, lecții și tehnici de comunicare necesare unui reporter şi moderator în televiziune.

Teatru-Actorie
La cursurile de actorie din cadrul Şcolii de Vară participanţii vor învăţa să “se joace”, să se autocunoască şi să comunice cu cei din jur mult mai bine. Cursanţii trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 7 şi 18 ani.

Pictură
Participanţii la acest curs vor învăţa noţiuni introductive despre pictură: sistemul de proporţii, contrastele de culoare, gamele cromatice şi tehnicile de figurare specifice. Cursul se adresează elevilor cu vârste cuprinse între 8 și18 ani.

Dans modern
Cursurile de dans modern susţinute în cadrul Școlii de Vară oferă participanților ocazia de a dansa pe cele mai la modă ritmuri. Aceste cursuri se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 7 şi 18 ani. Echipament necesar: tricou, pantaloni trening, încălţăminte sport!

Dans popular
Acest modul se adresează copiilor și tinerilor, cu vârste cuprinse între 8 şi 18 ani, care îşi doresc să înveţe jocuri populare tradiţionale din Zona folclorică a Câmpiei Crişului Alb: Raru. Lungu, Desu, Întorsu, Ramoşa, Tapşa, Măzărichea şi altele.

Scrie un comentariu