Atunci când cineva îți trezește interesul… nu se joacă, îți cuprinde ființa cu totul și dă cu ea de toți pereții. Totul se transformă, simți totul foarte crud, simți esențele, berea e foarte amară, sucul e gumat, iar sărutul ei… ajungi să-l insufli. E ceva extraordinar. Să simți esența unui sărut, cum îți invadează fiecare gând, fiecare logică a ființei tale demontând-o complet, să o simți pe ea cum îți tremură în mâini când o strângi…

Partea frumoasă e că nu se mai termină acel sentiment, nu se mai oprește, te urmează peste tot, e cu tine pe oriunde mergi, stă cu tine în pat seara la un film, pe o bancă la țigară e acolo, când ești la job și scrii, încontinuu, o parte din creier este rezervată exclusiv acelui sentiment făcându-l prezent până și în aroma cafelei de dimineață.

Inspiri ușor aburii cafelei, aprinzi o țigară și laptopul și te lași în reverie, apoi te apuci să scrii. Simți că în capul tău nu mai este loc, trebuie să scrii, să nu faci implozie, să le orânduiești puțin, să  dai fiecărui cuvânt dreptul la lumină. Mai sorbi o gură de cafea, scrumezi țigara ce-ai uitat-o în scrumieră și scrii din nou. Îi simți din nou gura peste a ta, mâna ei în a ta și ajungi să îți recunoști ție însuți: „Băi, nu e bine, dar acum asta e, am încercat să ignor”.

Îți dai seama că nu ai vrut să se întâmple dar… s-a întâmplat.

„Ai și uitat cum era, așa-i?”, aud o voce.

Mă uit în cameră, nimeni. Dar întrebarea se aude mai tare și se aude cumva… din mine. Acum îmi dau seama cine e, îl ascunsesem acolo de multă vreme, trecuse prin multă minciună și am hotărât să îl ascund, iar acum nu îmi dau seama cum de a ieșit din nou la suprafață.

„Tu chiar credeai că tu m-ai pus acolo? Sau că doar tu mă poți scoate de acolo?  Nicidecum, numai EA mă putea trezi. Așa că, chiar dacă îți convine sau nu, aici sunt și nu am de gând să plec curând”, zice el zâmbind.

Îmi convine…