Noaptea Muzeelor a fost Mega-Fun!

noapteaaa muzeelor

Cam așa ar trebui să fie orice seară în Arad, cum era cea de vineri, 16 mai. Noaptea Muzeelor a scos din case zeci, poate sute de arădeni, dar, nu e de neglijat nici faptul că forfota nocturn-urbană se datora mai multor evenimente care au coincis cu acest eveniment: se numără aici Supermaratonul Arad-Bekescsaba, Festivalul Internațional de Teatru Nou, Festivalul Luminii din Parcul Eminescu și, pentru petrecăreții tineri, un party de muzică electronică pe Ștrandul Neptun. Ne rezumăm, aici, în rândurile de mai jos, la Noaptea Muzeelor.

Călin Man de la Kinema Ikon a avut o inițiativă interesantă anul trecut. A pus un cameraman și un reporter să întrebe lumea pe stradă „Unde este Muzeul de Artă?”. Vocea Străzii s-a petrecut chiar la colțul străzii Horia, lângă Palatul Neumann, deci între cele două muzee. Rezultatul a fost, pe cât de amuzant, pe atât de trist. Din zeci de arădeni intervievați, unul singur a arătat glorios spre Muzeul de Artă. Confuzia se întâmplă fiindcă acea clădire e mai degrabă cunoscută pentru Bibliotecă. Mai puțini știu, însă, că în acea clădire funcționează și Sala Clio (pe partea dinspre Horia) și Muzeul de Artă (deasupra Bibliotecii cu un etaj). Asta cel de artă. Muzeul-muzeu, cu antichități și științele Naturii se află în incinta Palatului Cultural, acolo unde am fost duși cu turma de doamna învățătoare când eram copii. Ș-acuma că am stabilit și asta, în caz că era nevoie, putem să revenim la ziua de azi, sau mai exact la ziua de ieri. Glorie Mielului!… și Glorie celor mai puțini dezorientați, care au știut foarte bine unde-i, tată, Muzeul.

pistol

Secția Arheologie nu a venit cu nimic nou (pleonasm de pleonasm!), însă s-a inaugurat o nouă sală pe etajul doi, unde sunt expuse până-n toamnă aparate de fotografiat vechi din colecțiile unor artiști fotografi de la cele două cluburi foto din Arad. Vezi mai multe AICI.

Sincer, nu-mi dau seama cât e de nouă, cert e că eu acum am descoperit expoziția „Arad – Decembrie 1989”, unde găsim atât fotografii cu marele dictator român, Ceaușescu, cât și câteva citate d-ale lui și fotografii de la Revoluția din Arad (de Florin Hornoiu), sau ziare, reviste și aparate electronice tipice acelor vremuri, cum ar fi telefoane cu fir, aparate radio, un televizor care difuza voios „nimic” și diferite obiecte ale revoluționarilor arădeni.

vechituri

Sala Clio a găzduit expoziția de pictură și sculptură „Portrete”, în timp ce pe etajul doi, în Muzeul de Artă, am regăsit expoziția de picturi și mobiliere, respectiv atelierul expus al lui Adrian Sandu în Sala Ovidiu Maitec.

noaptea muzeelor arad 2015 arad culture

Au fost, în schimb, și două noutăți:

arts

Un nou episod din sezonul 2 de expoziții Kinema Ikon (vezi AICI) și „Arta Azi”: cărți și reviste cu și despre multitudinea de tipuri ale artei, expuse din colecția Bibliotecii Județene A.D. Xenopol. Găsim aici trecute în reviste și cărți ilustrații din postmodernism până la street art, pop art, video art, new media art și conceptual art.

Merită o vizită. Nu numai noaptea.

Comments are closed.