Naufragiu în gând

Naufragiu în gând

Cu trei degete ce mi-au mai ramas deasupra apei… încerc liniştit să mă agăţ de zâmbetul tău ce pluteşte pe fereastra apei.
Respir apa şi pieptul se inundă cu negreala ei, ochii-mi clipesc încet iar gândul mi-e un vapor de tămâie arsă.
Deschid gura, să-ţi spun… să-ţi spun că mi-e dor de pământul ce era sub picioarele mele şi de cerul ce-mi cresta fruntea cu şoaptele tale…
Sus… e apă, jos e apă, în stânga e apă… în dreapta, doamne! apă.
Viorile îmi curg din mână, visele cu ele.
Clapele îmi cad de pe pian cu picături…
Pic, pic… pic. Cad picături din mine, încet… apă, apă, apă, nu mai pot strânge nimic în mână, la piept.
Strig, zbat, lupt, stârnesc valuri, în jurul meu e furtună, am devenit distrugător, beau păcate şi inhalez blesteme… iar la mal… a, malul, cât m-am îndepărtat de el; la mal furtuna ajunge doar să-şi aşeze o mângâiere de val.
M-am liniştit acum… mă scufund acum, e bine acum, în punctul de suspensie.
Nu mai lupt împotriva-mi, prefer să te acopăr cu roua mea, dimineaţa când deschizi ochii, să te sărut când îţi bei cafeaua, să-ţi mângâi părul când te plouă…
Să te privesc cum dormi, din paharul cu apă de pe noptieră. Să nu mă pui în lacrimile tale niciodată.

Scrie un comentariu