Muzica lui Puccini a renăscut în Cetatea Aradului

concert puccini cetatea aradului

Pentru prima dată, Cetatea Aradului și-a ieșit din atribuțiile militărești și s-a lăsat învăluită de magia muzicii de operă italiană, cu ocazia deschiderii noii stagiuni a Filarmonicii de Stat Arad.

Pe scena montată în fața bisericii părăsite din mijlocul Cetății, au urcat personalități ale muzicii clasice, venite de departe, special pentru acest eveniment aparte. Erdenetuya Balgansuren din Mongolia,  Michael Sheshaberidze din Georgia și Paride Pandolfo  din Italia au încântat numerosul public, intrând în rolurile celebrelor personaje din opera Tosca de Giacomo Puccini, fiind acompaniați de orchestra Filarmonicii, sub bagheta maestrului dirijor Roberto Salvalaio din Italia.

O seară deosebită, într-o ambianță inedită – un spectacol de excepție ce a demonstrat că eforturile Filarmonicii de Stat Arad și ale Ministerul Apărării Naționale nu au fost în van, oferind o amintire de neuitat arădenilor care, cu siguranță, vor mai dori evenimente culturale în Cetate.

 

Scrie un comentariu