museumarad.ro/100

Cu prilejul Nopții Albe a Instituțiilor de Cultură din cadrul Zilelor Aradului, la Sala Clio a fost vernisată vineri seara expoziția dedicată Centenarului Marii Uniri din cadrul proiectului cultural AFCN „Arad – Prima Capitală a Marii Uniri. Valorificarea patrimoniului cultural mobil al Complexului Muzeal Arad”. Cu această ocazie, s-a lansat și catalogul colecției, cu același titlu.

Prin expoziția dedicată Centenarului Marii Uniri, se realizează un melanj între informația/imagistica tradițională și forma de prezentare specifică artei contemporane, ilustrată exemplar de atelierul multimedia kinema ikon din cadrul muzeului (design: Călin Man, supranumit reVoltaire), sub coordonarea doamnei dr. Felicia Aneta Oarcea. Este o repunere în scenă a istoriei zbuciumate a acelei perioade prin valorificarea și promovarea patrimoniului cultural mobil adăpostit în colecțiile Complexului Muzeal Arad.

Expoziția cuprinde fotografii rare cu cei trei corifei ai Marii Uniri, Vasile Goldiș, Ștefan Cicio Pop și Ioan Suciu, fotografii cu sediul ziarului „Românul” și cu Aradul din acea perioadă, dar și o întreagă trecere în revistă a „generației Unirii”, cu soldați, civili și persoane juridice (delegația Ineului la Alba Iulia din 1918, membrii Gărzii Naționale din Radna, Săvârșin, Buteni și Sânicolaul Mic, drapelul Gărzii de la Pola și al delegației Ineului la Alba Iulia, o fotografie cu prima conducere a județului Arad din 1919 etc.) și alte documente oficiale și articole de ziar semnificative. De asemenea, în ultima sală rulează și un documentar despre drapelul Gărzii de la Pola, „Povestea unui steag”, realizat în 1978 de Cineclubul Atelier 16 (precursorul kinema ikon)Videoclipul poate fi vizionat aici.

Expoziția redă atmosfera epocii într-un mod inedit, dar oferă și alte căi de apropiere fața de aceasta (științifică, analitică, de valorizare tip „colecționabile”, educațională).

Proiectul cultural, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și Consiliul Județean Arad, are în vedere valorificarea inovativă, sub forma unei radiografii „multi-layer”, a patrimoniului cultural mobil deținut de Complexul Muzeal cu referire la perioada imediat premergătoare Marii Uniri (anul 1918) până la cea imediat următoare (mai 1919 – instalarea administrației românești la Arad).

Din echipa proiectului mai fac parte dr. Peter Hügel (manager proiect), ec. Emanuela Bundea (responsabil financiar), drd. Ioan Paul Colta și Alina Mladin (restauratori), Delia Kelemen (conservator) și Nelu Scripciuc (fotograf).

Întreaga expoziție se găsește și online, pe http://www.museumarad.ro/100/

Scrie un comentariu