Arad Culture: Când şi cum a început această pasiune ? De unde vine iubirea pentru acest domeniu ?

Gya Mary: Totul a început când eram mică, undeva prin clasele primare, când luam aparatul foto al mamei, care încă există prin casă, un Kodak negru ce mergea bineînţeles, pe film.Dar probabil că pasiunea mea pentru fotografie îşi are originile undeva în familie, mai exact dobândită de la tata, care obişnuia să facă poze la fiecare eveniment mai mult sau mai puţin important doar pentru a avea satisfacţia că şi-a pus “în priză” jucăria. Partea mai “dură” pentru mine a fost când mi-a cumpărat tata primul aparat foto, prima mea jucărie, pe care o mai am si astăzi, doar că trebuie să îi mai aduc unele mici reparaţii, un Zorki 4, de la mama Rusia. De fapt, poate că de acolo a început totul. Primul aparat, primul film developat…

Arad Culture: Ce îţi place să fotografiezi cel mai des ?

Gya Mary: Cel mai şi cel mai des, oarecum involuntar, mi se întâmplă să pozez păsări în zbor. Manifest o oarecare atracţie faţă de zburătoare, cer, forme simetrice în cadrul construcţiilor, cum ar fi să zicem nişte geamuri, uşi, dar în fond nu pot planifica ce voi poza… subiectul vine la mine, eu îl prind în peliculă !

Arad Culture: Cum poate un pasionat de rând să obţină o fotografie reuşită ?

Gya Mary: Nu cred că există o reţetă stas pentru THAT ONE picture. Bineînţeles, există anumite reguli care sunt demne de luat în calcul, însă totdeauna există o poză remarcabilă care ignoră regulile şi totuşi e reuşită ! Prin urmare, dacă ai un subiect de pozat, urmăreşte-l cu aparatul, dacă vrea să îţi scape, sau încearcă mai multe perspective din care îl poţi poza. Sigur va ieşi ceva bun, mai ales dacă te ajută mâna. Dacă vorbim de poze unde ai subiecte umane, acolo totul depinde de imaginaţia ta, deci se adaugă si mintea la contribuţie.

Arad Culture: Ştii să ne spui câte ceva în general despre fotografie ca artă ?

Gya Mary: Ce pot spune despre fotografie? Nu posed cunoştinţe pompoase despre arta fotografică. Am urmărit câteva tutoriale, am văzut fotografii care au marcat istoria artei fotografice, precum HenriCartier-Bresson, Mario Giacomelli, Robert Frank, Tony Ray-Jones şi alţii. Lista este mare. Este bine să ştim ce au făcut cei dinaintea noastră, atât pentru a învăţa, a aprecia dar şi pentru a progresa.

Arad Culture: Având în vedere faptul că în ziua de azi oricine care îşi pune la gât o cameră se poate declara fotograf, ce te-ar desparte pe tine de unul profesionist ?

Gya Mary: Într-adevăr, toată lumea are un aparat agăţat de gât. Dar de fapt, asta nu îl face pe respectivul nici măcar fotograf amator. De ce spun asta ? Pentru că, în ultima vreme, a avea pe gât un aparat cât mai scump posibil este asemănător cu a avea un lanţ de aur. Îl avem, îl prezentăm lumii, dar asta nu ne dovedeşte veleităţile artistice. Prin urmare există aceia care plimbă aparatul şi eventual îşi fac o poză cum dau cu tacul în bilă ( i’ve seen it with my own eyes) sau se pozează la oglindă; apoi urmează cei care au citit un pic, au un model în cap şi caută atât să îl urmeze, dar să îşi şi creeze propria identitate ca fotografi amatori. Iar spre final vin profesioniştii, care au în spate studii, experienţă vastă cu persoane din branşă, expoziţii şi multe altele. Deci cam astea mă despart pe mine de un profesionist.

Arad Culture: Cum putem distinge între o fotografie ordinară şi o alta valoroasă ?

Gya Mary: Pentru a distinge între o fotografie ordinară şi una valoroasă cred că e suficient să ai ochiul format, să prinzi mesajul fotografic, (dacă acesta există), sau subiectul să fie unul interesant. Trebuie să fie acel CEVA pe care îl simţi într-un mod pe care nu îl poţi explica. Este la fel ca şi când asculţi o melodie pentru prima dată. Dacă nu te prinde instant, nu îţi rămâne în minte; e la fel ca restul. Fotografia valoroasă este la fel, cea pe care o poţi vedea ulterior cu ochii minţii.

Arad Culture: Majoritatea dintre noi suntem adesea nostalgici după vremuri apuse (golden years) pe care nu le-am trăit. Având în vedere era digitală – unde orişice mai demult era imposibil acum este posibil – poţi zice că îţi este dor de bliţul lui Joshua Cohen, camera obscură, developare, aparatele-gigant ş.a. de asemenea factură ?

Gya Mary: Da, bineînţeles că mi-e dor de ceea ce a fost. Mă consider chiar norocoasă pentru faptul că posed un aparat vechi şi chiar că am avut ocazia să încep cu aşa ceva.Tocmai pentru că un asemenea obiect te învaţă din start să apreciezi altfel subiectul fotografiat. Ce era mai bine când erau în voga aparatele pe film? O greşeală înseamnă poză eşuată. Ori o prinzi bine din prima, ori adio. Acum, poţi reface poza de N ori. Oarecum s-a şters acel farmec al obiectivului metalic rece, aparatul greoi, în mare parte cu o carcasă metalică şi husa aceea din piele. Însă, un aspect rămâne veşnic valabil. Totul se întoarce, la fel ca şi în modă. Mizez că vor reveni la actualitate şi filmele foto din nou.

Arad Culture: La tine predomină alb-negrul. Se întâmplă din vreun motiv anume ?

Gya Mary: Alb-negrul predomină desigur pentru că îmi plac fotografiile vechi. Par a reda, chiar fiind făcute recent, un anume aer al timpurilor trecute. E ca şi când ai intra în camera bunicii şi ai da peste o grămadă de mărunţişuri care îşi au propria istorie. Asta este fotografia b&w, o continuă surpriză a “vechiului” nou, al jocului de lumini şi umbre şi al ghicitului “ce culoare ar fi oare de fapt…”.

Arad Culture: Metafizic vorbind, ce simţi când apeşi butonul din dreapta-sus, fotografiind practic lumea ? Dacă ne descotorosim de partea opacă a lucrărilor tale, ce rămâne ? Ce putem vedea dincolo de materialul lor palpabil ?

Gya Mary: Când apăs declanşatorul simt adrenalină, simt lupta cu timpul, simt că trebuie ca un vânător să obţin fotografia AIA din mintea mea. Daca te vei uita prin poze, ceea ce e în spate este viaţa acelui subiect, este viaţa acelei persoane, o frântură din cotidianul lor, este un instant al drumului dinspre existenţă spre non-existenţă, efemerul. Fiecare poză îşi are povestea ei proprie…1000 si una de nopţi, 1000 si una de poze.

Arad Culture: Mai ţii minte prima ta fotografie ?

Gya Mary: Prima mea fotografie ar fi de fapt primul meu film. Aveam 24 de poziţii din care au ieşit doar 5, toate poze cu familia la masa de Crăciun. Dar de la un copil de 8 ani nu poţi avea pretenţii să se descurce din prima cu un aparat complicat. Primisem aparatul, dar nu am primit şi instrucţiunile de rigoare. Tata mă lăsase să încerc pe propria piele. Experienţa asta e asemenea primei ture cu bicicleta, plină de peripeţii, riscuri şi un final incert.

Arad Culture: Luând în calcul fulminanta evoluţie a noilor tehnologii, respectiv invazia gadget-urilor (mai mult sau mai puţin utile), ce viitor vezi tu să aibă fotografia ? Vom înebuni, ne vom adapta ? Ni le vom putea oare adecva cerinţelor înterioare sau ne va înghite aparatul foto dacă vom apăsa din greşeală alt buton decât trebuia ?

Gya Mary: Viitorul fotografic va fi în mod cert plin de pixeli. Foarte probabil aparatele cu obiective interschimbabile vor deveni tot mai mici, precum deja se poate observa pe noile Sony şi Nikon sau Olympus. Încep să semene din ce în ce mai mult de fapt cu vechile aparate pe film. Nu cred că vor muşca dacă va fi făcută greşit poza. Mai iute cred că vor retuşa ,,în aşa hal’’ erorile încât vom putea face pozele şi cu piciorul că tot va ieşi ceva calitativ. Fapt care e oarecum grav; induce spre superficialitate. Sper să mă înşel totuşi… Personal, acum pot spune că mă bucur, după ce am adunat o vreme la puşculiţă, de un dslr entry-level care m-a ajutat să pot scăpa de acea inhibitie a mini-MINI compactului Trust (cică brandul) de 3megapixeli şi pot poza ceea ce îmi stă în ochii minţii…

Arad Culture: Ai vrea să urmezi ceva studii pro în sensul acesta şi dacă da, concret vorbind, ne poţi da şi nişte exemple ?

Gya Mary: M-am gândit deseori că nu ar prinde rău ceva cursuri, însă pe moment nu ştiu de unde să abordez problema aceasta. Mi-a spus acum un an un prieten de ceva cursuri ţinute săptămânal la Timişoara, însă la momentul respectiv nu îmi puteam permite distracţia aceasta. Este vorba de timp, este vorba de bani… Rămâne de văzut ce aduce viitorul.

Arad Culture: Pentru mine Photoshop-ul ş.a. programe de genul sunt ca nişte prezervative. Tu cum preferi, cu sau fără ? Mă poţi convinge în această privinţă că mă înşel ?

Gya Mary: Am început cu un film, am trecut apoi la 3 megapixeli, cu care m-am chinuit o vreme bună. Poate de aceea am apreciat foarte mult apariţia Photoshop-ului. Era îngrozitor de greu să obţin culorile pe cum vroiam, adică cât mai apropiate de adevăr. Calitatea aceea cu care să simţi că te poţi scufunda în peisajul fotografic, claritatea aceea care nu se poate obtine noaptea nicicum cu un aparat modest. Iar atunci, toate nemulţumirile mele legate de incapacitate au dispărut odată cu Photoshop-ul. Acolo puteam îmbina poze, texturi, adăugam text, schimbam contraste, ştergeam detalii care nu îşi aveau rostul, făceam din nimic să fie ceva…

Arad Culture: Câteva despre tine, din punctul tău fotografic de vedere…

Gya Mary: Ce pot spune despre mine ? Sunt un om care a crescut alături de camere foto asemenea celor care au crescut alături de un câine sau o pisică.

Arad Culture: Unde îţi mai putem găsi lucrările ?

Gya Mary: Mai postez pe site-uri precum Deviantart, unde pot fi găsită sub pseudonimul de kidy-kido (acolo predomină pozele post-procesate) sau pe Facebook, ca şi Gya Mary, loc unde stochez marea parte a fotografiilor neprocesate, în forma lor de bază.

Arad Culture: Miloş Cristea spunea că arhitectura este muzică îngheţată. Astfel, prin ce oare crezi tu că atrage o imagine statică ? Mai are lumea ochiul să pătrundă adâncul unei fotografii ? Asta dac-ar fi să luăm vânzoleala şi lumea nebun de grăbită în care trăim…

Gya Mary: Tocmai pentru faptul că există acest continuu du-te vino, acest haos al societăţii cu foame de bani şi lipsă de timp, această abundenţă a superficialului si a egocentrismului, tocmai de aia este nevoie de artă, muzică, imagini. Pentru a nu lăsa minţile oamenilor să se închidă într-însele. Pentru ca, empatic vorbind, ei să poată perceapă lumea şi prin ochii şi urechile altora.