LIBELULA
Salut, sunt tipul de la gaz și vreau să îți explic de ce viața dumitale e atât de întoarsă pe dos. Deși, dacă citești asta, înseamnă că ești cam în temă. Poate de aia am și început așa. Fratele meu, eu nu te cunosc, nu știu ce vârstă ai, câtă pastă de dinți folosești, dar bănuiesc că trăiești și tu în România, binecuvânta-te-aș. Prin urmare, trecem direct la subiect… ca să dau și eu cu bâta-n baltă, pentru că oricând mai poți găsi câte una-două pe sub viaduct. Uneori găsești și urme împuțite de zăpadă, dar în fine, suntem în aprilie.
Bineînțeles, titlul filmului nu a fost ales la întâmplare, libelula fiind acea creatură cu aripi transparente care zboară pe deasupra lacurilor și e cunoscută drept simbolul subconștientului, dorințelor noastre și împlinirii spirituale. Într-un cuvânt, „transformers, more than meets the eye”.
Toate scenele fac referire la realitatea sumbră în care trăim, mai intensă ca niciodată și pentru care absolut nimeni nu e responsabil. E ca un fel de poveste zen. Ok, se pare că am chef de scris azi. Și apropo, mereu e azi. Na, ce dacă-s de la gaz? Mi se vede uniforma? Haide nene, mamă, tată, fiu, nepot, bunic, mătușă, termină frate cu vrăjeala că intru la tine direct prin vizor. Deschide, băi, n-auzi? Cioc, cioc, cioc!
Da’ să intre frica-n ei (!), c-altceva nu le pătrunde în căpățâna aia pentru ciorbă. Să cadă tablourile și peștii de sticlă de pe dulapuri. Să fugă gândacii din pivniță. Cine-i aicea administrator?
Situație nașpa, șefu’, curge robinetu’ pân’ la ultimu’ etaj, decembrie-ianuarie-februarie, apa-i cu coji de semințe. Țevile de gaz încă nu le-ai răzuit, păi de câte ori să mai vin și la mata’? Parc-ai avea globuri de cristal în loc de ochi. Sau globuri de zăpadă neîntoarse în baie. Aia mare de pe hol. Câte-apartamente-s în total? Dar anotimpuri într-o viață?
Bine că nici pe fotoliu’ din spatele blocului nu poți sta, te miaună motanu’ în pisicii mă-sii! În loc să fi fost acasă la soție-mea, mâncam și io plăcintă cu vișine și zahăr pudră. Zeamă cât mai multă și numai termopane! Ete scârț! Nu mă mai ține nici pe mine balamaua ca pe vremuri, nu mai îs io căpitan de vas cu Mastercard la el. Acuma totu-i la parter, găsești până și blănuri de nurcă. Uite o cofetărie! Poate au țepi de arici.
Asfalt, noroi, muzeu, oglinzi; termometru, perdele, terase. Postere cu fotbaliști și sticle în balcoane. Avem și o piscină unde vin copiii cu ață și balon. Turnurile gemene de la uzina electrică se văd perfect când vine seara, iar blocurile-arată bine, au identitate. În fine, ce pot eu să spun despre filmul ăsta? E scurt, oamenii l-au văzut și la Atena, unde-a luat Premiul Juriului, iar meritul cel mare le revine lui Mimi Sălăjan și Adelina Bulibașa, care-au regizat, și lui Ioan Peter („Pit”, actor la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad) pentru dicție și text. Din câte mi-a zis omul, a tras totul dintr-una. După asta m-au chemat pe mine, c-aveam geacă de sport. Trebuia să fac playback și mi-a ieșit la milimetru.
Ar mai fi niște lucruri de spus. S-a filmat prin zonele centrale și mărginașe ale Aradului (între care nu există diferențe), respectiv la Muzeul Comunismului din Timișoara, fondat în mai anul trecut de Ovidiu Mihăiță – actor și regizor la „Teatrul Auăleu”. La sfârșitul lunii martie, „Libelula” a fost proiectat și în cadrul Festivalului Independent Days din Karlsruhe. Și asta a fost, vizionare plăcută.
Notă! Nicio dronă n-a picat din cer pe toată durata filmărilor.
Vezi scurtmetrajul aici:
www.altcineaction.com/films/libelula
Facebook: www.facebook.com/libelulashort
Comments are closed.