HOTELUL „Crucea Albă“ / Bd. Revoluţiei nr. 98

Hotelul-Crucea-Alba

Clădirea Hotelului Ardealul din Arad (fostul Feher Kereszt Szalloda / Hotel Crucea Albă) este un monument istoric din peisajul arhitectural al Municipiului Arad. Pe locul actualei clădiri se afla încă în secolul al XVIII-lea stația de poștalioane a Aradului. Clădirea actuală a fost construită între anii 1840-1841, după planurile arhitectului Franz Mahler.

Surse: Wikipedia, Pro Urbe

STIL ARHITECTURAL

Clasicist, Neoclasic

Deşi a fost restaurată de mai multe ori, faţada păstrează elementele stilului clasicist, pe ea se află patru coloane şi două semicoloane cu capiteluri corintice.

Istoric

În 1868 după inaugurarea căii ferate Arad – Alba Iulia, activitatea de poștalion pe Strada Eminescu încetează, astfel în clădire va funcționa Hotelul Crucea Albă. În 1872, în sala de festivități, s-au adunat peste 300 de fruntași români din vestul Transilvaniei, sub conducerea lui Alexandru Mocioni, pentru elaborarea unui program de revendicări naționale și realizarea unei organizații politice românești. Tot în această sală a avut loc, în 1863, adunarea generală de constituire a Asociației culturale arădene, care-și propusese scopuri similare cu ale Astrei de la Sibiu.

Știați că…?

În sala de festivități a hotelului au concertat personalități de renume mondial, ca Franz Liszt (1846), Johann Strauss-fiul (1847), Johannes Brahms (1879), Pablo Casals (1912) și alții.

Printre musafirii celebri ai hotelului se aflau și împăratul austriac Franz Iosif, proiectantul canalului Suez – Ferdinand Lesseps împreună cu compozitorii francezi Leo Delibes şi Jules Massenet, scriitorii Ion Luca Caragiale, George Coşbuc, Octavian Goga, George Enescu, Nicolae Iorga, Ady Endre, Arany János, Jules Massenet, Francois Copee, Krúdy Gyula, Móricz Zsigmond, Duiliu Zamfirescu și Cincinat Pavelescu. Hotelul a suferit ample lucrări de restaurare, din perioada de început, în holul Filarmonicii din Arad, păstrându-se pianul din sala de festivități, la care a concertat Franz Liszt.

Timp de jumătate de secol a fost cel mai elegant şi cel mai popular hotel al oraşului. Aici a fost introdusă pentru prima oară în oraş apă caldă în camere.

crucea-alb
Foto: Blogaradean.wordpress.com
hotelul ardealul fosta crucea alba arad
Hotelul „Ardealul” astăzi / Foto: Wikipedia

Hartă

Comments are closed.