Hamlet de Subcarpați

Rappin’ folclor tragic-fantastic from dă underground! A fi… sau a nu fi original? Asta-i întrebarea!

Primesc un SMS. „Cum îi piesa?”. În acel moment eu mă chinuiam să șterg tone de poze și filmări vechi de pe aparat ca să fac loc pentru foto și video noi. O astfel de piesă trebuie imortalizată, înregistrată! #aparatneapărat! (vorba veche a lu’ Valeriu)… TREBUIE, pentru că e un spectacol audio-vizual de zile mari… și mai trebuie, pentru că e nevoie de o revizuire atentă ca să – efectiv – înțeleg ceva. Vă spun sincer: mi-a plăcut la nebunie… da’ n-am înțeles aproape nimic! Și asta fiindcă pur și simplu cuvintele nu se distingeau în totalitate, în ciuda microfoanelor, exceptând scenele cu actorii Ion Rizea (în rolul lui Claudius) și Claudia Ieremia (Gertrude). Parcă toată piesa a fost pusă într-un blender, apoi reconstruită în C++, iar rezultatul, pus pe fast forward. În caz că ai început să deslușești ceva din trăncăneala frenetică, s-a mărit viteza! 150%… 200%! Push the button! Am răspuns la mesaj doar atât: „Interesant…” – cu tot cu cele trei puncte. Am apăsat pe butonul virtual al ecranului pe „send” și n-am mai dezvoltat ideea, pentru că a intervenit o pauză de zece minute. Trebuia să dau pe gât urgent o gură mare de bere… așa nu se mai putea!

Dar să fiu mai clar. E vorba de piesa de teatru „Hamlet” (dap, dap, de tata Shakespeare, obviously!) a Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara la cea de-a șasea seară a Festivalului Internațional de Teatru Clasic Arad (FITCA). Un spectacol de Ada Lupu Hausvater, tradus și remixat de dramaturgul Peca Ștefan. La pièce de résistance? Colaborarea cu trupa SUBCARPAȚI!

După ce am sărăcit sticla de bere până la jumătate, a venit și completarea mea: „Îi fucked up as fuck!”

…iar această clasificare trivială ar merge foarte bine ca un compliment în condițiile date. Este cât se poate de clar că s-a intenționat cu întărâtare să fie așa, în încercarea de a-i aduce piesei un suflu contemporan și autentic. Trebuie precizat instant: vorbim de o piesă experimentală! Căutarea elementelor clasice în această piesă e absolut tardivă… fie și la un Festival de Teatru Clasic.

Probabil, Shakespeare s-ar tăvăli pe jos în agonia delirantă a unei surpadoze de Ecstasy

Nu e prima și nici ultima încercare de a reinterpreta și de a adapta vremurilor noastre capodopera „Hamlet”, doar că majoritatea încercărilor au fost eșecuri lamentabile, fiind o misiune aproape imposibilă, la fel de fucked up ca tentativa bazată pe psihologie inversă. Ca-n cazul de față. Concluzia? „Loading” și tot „loading”, cu câteva intervenții ERROR 404… H@ml3t HTML Not Found…

Cum și de unde să încep?

Nu-mi place Shakespeare. Să fie clar! Da, știu că e un „sacrilegiu” să spui asta verde-n față, riscul ca toți să sară pe tine cu flegme murdare și injurii la toată familia, plus epitete care-ți demască incultura ta grosolană… e mare de tot. Ardere pe rug într-o piață publică direct și în direct, asemenea unei „sărbători” KKK! Frumusețea tragediei: cei care vor pune focul pe paie vor fi, culmea, tocmai cei care sunt de acord cu tine în secret, dar n-au curajul să recunoască asta. Vina mea colosală e că nu am avut înverșunarea suficientă să studiez operele marelui Shakespeare. Am văzut, totuși, câteva piese de teatru (adaptări, fără excepție) și o dată m-am încumetat să citesc „Hamlet”… tocmai varianta originală, în engleza veche. Yeah… good luck with that!

Îmi va descalifica asta în mod automat recenzia de față? Având în vedere că adaptarea timișorenilor seamănă cu transpunerea clasică în scenă a piesei în proporție de 0,003 %… nu prea cred.

„Încălzirea” pentru spectacol a fost promițătoare. Din ciclul „WOW!”. Lasere, fum, atmosferă de sectă folclorică în foaierul Teatrului și o „expoziție” cu câțiva dintre actori închiși în cuști, fiecare separat. În ceața mistică se întrezărea silueta clarobscură a lui Bean, solistul trupei Subcarpați (într-o vreme și solistul trupei Șuie Paparude) cu un fluier din lemn în mâini și câțiva tineri în jur, înmărmuriți lângă această non-acțiune plină de acțiune intransigentă.

Cât despre piesa în sine? Copleșitoare, demențială… originală! Este un manifest despre dreptul neîngrădit al oamenilor de a fi autentici, militează pentru dreptul de a rămâne ei înşişi, pentru dreptul de a-şi păstra vocea distinctă în societate.

Muzica a fost excelentă (nu numai Subcarpați, s-a auzit și piesa Danaga, „Paparudele, șamanul și artiștii”), decorul și luminile au fost super-profi, sonorizarea destul de OK, în schimb, cu excepția actorilor mai sus amintiți… păcat că actorii nu prea au jucat. Iată, am zis-o! Mai degrabă aș spune că s-au maimuțărit all along, în special cel mai important personaj: cel mai slab Hamlet din ultima vreme… și nu sunt singurul de această părere sinceră.

Apropo… folosesc prea multe englezisme? Dar nu fac altceva decât să fiu în ton cu piesa! Rime rap nu o să scot, cum s-a făcut pe scenă, dar mi-a rămas în minte ceva cu Hamlet care-și pune la un moment dat status-ul pe „Single”…

Sunt destule motive să susținem că o astfel de piesă își cam are locul într-o hală industrială precum Teba… și nu la Teatru. N-ar fi o problemă în mod deosebit, decât faptul că, pun pariu, mulți arădeni – trecuți de o anumită vârstă și obișnuiți cu spectacole mai light – n-au fost prea încântați de experiența asta experimentală. Drept urmare… unii au părăsit sala pur și simplu.

Fiind un fan declarat al artei experimentale, eu n-am să critic negativ spectacolul… pentru că sunt convins că s-a depus foarte multă muncă în acest proiect, pentru că Subcarpați… și pentru că LASER, frate! Am să las critica de specialitate pe seama – așa cum e firesc, nu-i așa? – specialiștilor. Iar vouă, cititorilor și spectatorilor derutați, vă las câteva secvențe filmate în cele ce urmează, urmând să vă faceți o idee proprie și personală, fie că nu ați văzut spectacolul LIVE, fie că părerea dvs. e încă… loading…

Scrie un comentariu