FITCA24 Opening: The Highlight Zone
[ză] Pes©ăruș, după A.P. Cehov
Traducerea și adaptarea: Raluca Rădulescu
Regia: Catinca Drăgănescu
Scenografia: Andreea Simona Negrilă
Producător: Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad
Piesa de față a fost jucată-n premieră pe data de 15 noiembrie, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru Clasic Arad (FITCA, ediția a XXIV-a), tratând în primul rând tema reinventării fenomenului teatral. Ca orice lucru de pe lumea aceasta, teatrul evoluează în mod permanent, alături de mediul care îi conferă seva. Astfel, trebuie să lăsăm deoparte excesul de pudoare și să-mbrățișăm treptat ideea de noutate. Altfel, plictiseala intervine pentru ambele părți, lăsând pe dinafară elemente vitale. Avem, așadar, un program mai bogat ca niciodată în piese experimentale – apropiate de cele de la FITN, cu o tematică solidă și un performance tăios.
Partea X1
Să nu știi care ți-e menirea ținând doliu pentru propria viață, asta-nseamnă să fii amărât. Pe scurt, te-mbraci numai în negru. Să plătești taxe, impozite și să trăiești în sărăcie, asta presupune încă o dată lapte, făină, ulei și tutun.
Câinele vieții latră în hambar, gonindu-te practic din propria odaie. Dar unde să te duci odată ce te-ai pensionat? Te-apuci de scris și de citit, ca-n vacanțele de altădată și mai tragi o strofă cu stomacu` gol.
Te gândești cu nostalgie la sora ta, Irina, căreia îi place să fie lăudată. În pofida acestui fapt, e o zgârcită fără pereche. Probabil ar înnebuni la țară lipsită de osane. Ai 30 de ani și mama ta e o actriță cunoscută. Se-mbracă după ultima modă și umblă c-un autor de duzină. Te evită și discută numai cu celebrități, iar invitații ei te disprețuiesc, făcându-te să suferi. Ești doar un mic-burghez netalentat care umblă fără scop. Banii îți lipsesc și ei cu desăvârșire.
La teatru te învață cum să mănânci și să iubești sau cum să fii util, același lucru de fiecare dată, dar sub o altă formă. Câinele vieții latră în zadar. Femeile nu îți acceptă momeala. E greu să joci în carne și oase când luna răsare pe cerul sângeriu.
Partea X2
Viața e un vis, unde toți trăiesc din inerție și unde artiștii ar trebui să fie mai presus de ingineri. Unde-s actorii de odinioară? Femeile frumoase, bărbații vânjoși… De unde să știi înainte de potop? Ființele vii sunt dominate de instincte animalice.
Teroarea a-nceput cu jigniri, orgolii și ulterior cu măști de gaze. Pe deasupra, doar cei aleși pot pune-n scenă piese de teatru cu care epatează.
Teatrul e reinventat – aducându-se în față idioții, ieftineala și decadența bazată pe ură. Ticurile apar și ele, iar gluma nu mai este glumă (pancarta cu LINIȘTE/APLAUZE). Așa-i când nu poți separa materia de spirit.
Muzica e vie și e compusă din atomi, așa că „Hey, teacher, leave them kids alone!”. Când ai o asemenea voce, părăsești mediul rural și joci pe-o scenă mai mare. Dar în schimb, tu alegi pescuitul și privitul plutei.
Te-ai întrebat vreodată cât câștigă un hingher? Mai exact, cum procedăm cu câinele din viața noastră? Ce facem cu răceala celorlalți, cu sentimentul de vinovăție sau cu singurătatea? Arta e singurul lucru care trebuie păstrat. În rest, mai bine ceri ajutorul cuiva decât să-ți irosești talentul.
Nimeni nu știe cât suferi din iubire. Îți pui căștile și urli. Câtă iubire, atâta agitație. Nu te gândești la moarte, viitor sau la bătrânețe, însă greutățile de pe suflet îți fură tinerețea. Muncești și ești activă. Te machiezi, te piepteni și ești corectă ca un englez. Ai putea juca rolul uneia de 15 ani. Tu ai 44.
Partea X3
Dacă vrem ca prezentul să fie reanimat, renașterea spiritului trebuie făcută prin fiecare dintre noi. Doar așa putem scăpa de incertitudini. Eh, asta mai merge în India probabil, dar tu ești o actriță desăvârșită. Bine, ai și-un fiu îndrăgostit de-un lac, da` deja-i altă poveste.
Toată viața ta ai stat într-un departament juridic și acum ai poftă de băut. La 60 de ani nu te plângi că n-ai trăit, ci te-apuci eventual de filozofie. Cât despre săraci, pe ei nu-i preocupă fericirea proprie. Pentru omul de rând acest dolce far niente înseamnă mai mult plictiseală.
La oraș toți poartă ochelari de soare și se cred vedete. Nimeni nu știe ce-i aia gospodărie. Trece timpul! Liniștește-te! Ești atât de geloasă că ai crize de astm. Ești în același timp actrița care plânge și fiul său pescar. Ai prins doi crapi și-ai ucis un pescăruș.
Oamenii celebri se supără și râd ca noi. În plus, femeile nu iartă când vine vorba de eșecuri. Criticile dor și îți topesc privirea. Ești un mediocru și-un înfumurat. Oamenii au diverse obsesii și le consemnează-n scris. Orice lucru necesită cerneală. Pentru cei chinuiți există maldărele de nuvele. Odihna e exclusă. Inspirația, respectiv procesul de creație n-au avut niciun efect, lumii literare nici că i-ar păsa de tine. Același lucru într-o mie de variante și nimic interesant. Nu ești Cehov sau Nabokov, deși publicul te-adoră. Uneori nici tu nu înțelegi ce scrii. Iubești natura, dar te preocupă și problemele cetății.
Partea X4
Astăzi arta-i o rutină plină de prejudecăți. Simți că știința ți-o ia înainte cu picturile tale cu tot. Ce poate fi mai pueril ca un peisaj?
Trăiești în sărăcie și ești lipsit de afecțiune. Casa ta e o mansardă și tu visezi la recunoaștere ca o cârtiță pe lună. La oraș se reface fațada primăriei și se pun din nou borduri. Femeile suferă și se-mbată teribil.
La țară nu sunt bani și șansele de-a evolua sunt nule. Viitorul tău e departe, ești un parazit. Mereu ai nevoie de veniturile altora. Banii se duc oricum pe întreținerea gospodăriei, unde vacile mor și stupii dispar. Mama ta e actriță și nicidecum bancher. Tot ce poate e să te infantilizeze.
Scriitorii sunt niște impostori care râd de restul muritorilor de rând. Lumea artelor e plină de spectacole modeste și de lingușiri. Totul e jalnic și nevaloros. „Retardatule! Nenorocito!” Apar invidia și iertarea copilului de către mamă, soluția ultimă fiind împăcarea. Iei cu tine niște prune de drum și mergi pe jos până la gară. Ne vedem la Moscova!
Ninge, e frig și te cuprinde frica. Ești un simplu pescăruș. Actrițele care mai sunt și mame n-au timp de copiii lor. Numai în filme te relaxezi când știi că nu există iubire fără nădejde.
Ce faci când trebuie să pleci și buzunarele ți-s goale? Nu mai ține nici faza cu meditarea în grădină. De moarte se tem doar cei care cred în Judecata de Apoi. Până la urmă tot ce contează sunt plimbările fără țintă și oamenii interesanți.
Rochiile unicat nu te mai cuprind. Despre tine se scriu doar cronici nasoale. În fiecare iarnă stai în casă și joci bingo. Fiul tău e scriitor.
Pescărușul e-mpăiat și monștrii sacri mor de foame. Ochii-ți sunt mai mari. Să ai un acoperiș deasupra capului înseamnă fericire. Gata, nu mai poți, te sufocă provincialii. De când ai pierdut-o, te-ai apucat și de scris. Ești singur și totul e sumbru. S-au dus anii tinereții. Calci pământul și-l săruți. Pe malul unui lac se afla o fată. Cineva a omorât-o din pură plictiseală.
Gloria și succesul sunt lucruri efemere, importante sunt vocația și găsirea unei căi. Să vii să mă vezi când devin actriță mare! Abia mă mai țin pe picioare, mi-e foame. Capul îți fumegă de la numărul de voci. Pescărușul se transformă într-o CORPorație.
Începe să bată cu viscol. Subiectul rămâne abstract.
Comments are closed.