…mulțumesc celor care or venit, adică tuturor. Mă gândesc că nu mai trebuie să mă prezint că… sau, totuși, poate mă numesc …celor care nu știu, mă numesc Robert Salamon, șiii…… îi destul deee… :/ :))… pe toți, pe cei care i-am adunat aicia…cu greu… sau comprimat de timp (??!!) și… deschid așa, lejer, un vernisaj la care să asistați și să vizualizați o grămadă din, sau cel puțin o parte din lucrările pe care le-am făcut până acuma… și cu ocazia asta, oricum este prima chestie de genul ăsta, care… :O:P… până acuma n-am făcut…și sper să vă placă, și… de data asta ne-am făcut alb-negru…și…:P nu râdeti că nu e… it’s not funny, deloc :)) și…………………………………………………

Emoția excesivă, fir-ar să fie, dăunează grav – în mod normal (și pe bune! uneori chiar ajută!) – dorinței de a mai continua o …hai să-i zicem ambiție personală, ori… hmmm…nah, hai să fie, de dragul culorilor și a lipsei lor – o ambiție ARTISTICĂ. Asta, în mod (a)normal, e o problemă generală la orice început de drum și doar genialii sunt excepții. Ori, au o scuză mai mult decât plauzibilă: niciodată nu sunt penibili. Un artist poate să fie distrat, poate să aibă o freză bizară sau un comportament ciudat, poate să fie boem, diplomatic, bădăran, bâlbâit sau un excelent orator (- dar de regulă, doar după mult antrenament – )…… ori (mai bine!) poate să ceară ajutorul unui om cu o oarecare experiență în critica de artă, ca să scape de o grijă. Artistul. Desigur… aici intervine problema. Când e cazul să analizăm lucrările puțin mai atent, dintr-o perspectivă artistică, și hai să fim indulgenți, să omitem un pic originalitatea. Să trecem la vernisaj. La derularea lui. Nu știu alții cum stau cu nervii, dar eu fără blitz m-aș fi plictisit …în general nu interesează pe nimeni povestea din spatele fotografiilor, de genul cine, ce, când, unde, cum și de ce…  eventual latura filosofică, cromatică, anatomică, geografică sau metafizică ce te-a inspirat în acel cadru. Nu merge cu „nu știu de ce, dar mi-a plăcut”. Lipsa titlurilor – culmea – spune multe. Lipsa culorilor -să fie clar! – aici, e doar o fiță de wannabe. O  “obscurizare forțată”, un misticism …așa… de dragul tendinței. Ca debutul să fie un debut serios, grav, accentuat, memorabil… “cool”. Da, e cea mai ușoară cale de a da “clasă” lucrării, dar, pe de altă parte, e și cea mai ușoară cale de a transforma o imagine - de exemplu - ce emană bucurie… în tristete, o rațiune în psihoză… Sau o nulitate în plus infinit.

Să chemi familia și prietenii și să te faci de râs e echivalentul unui album cu poze artistice uploadate pe Hi5. Ah! …sau în centrul atenției ar trebui să fie lucrările expuse? …ooops, my fault! Cu asta trebuia sa încep. Mda. Mișto. Dar… „it’s not funny. Deloc”.