Eu nu am cutie neagră

50402487_1067517396764324_2283922024415887360_n„These feelings won’t go away

They’ve been knockin’ me sideways”

Nu cred că mai am cutia aia neagră pe care o au toți. Știi cutia aia neagră ce o au avioanele? Aia pe care o caută toată lumea în cazul în care un avion se prăbușește? O găsesc, ascultă tot ce e pe ea și își dau seama exact ceea ce s-a întâmplat. Ca un joc de puzzle format din maxim patru piese. E foarte simplu să descopere cine a fost de vină, cine a greșit.

Ei, uite, eu cred că nu mai am cutia aia. Că m-am prăbușit de mai multe ori, am găsit eu ceva ce semănau a cutii negre, dar erau mai toate goale. Nu găseam nimic în ele. Nici o urmă de înregistrare prin care eu să pricep ce s-a întâmplat, să trag concluzii și apoi să fac recomandări. Cel mai mult ce pot face acum e să fac presupuneri bazate pe niște mărturii oculare, care și acelea nu sunt de foarte mare încredere având în vedere că ochii se uită printr-un pahar de vin.

Poate că eu nu mai am nevoie de cutia aia, de fapt. Poate că ajungând să țin un jurnal de bord, în care documentez o prăbușire sau o coliziune, s-a considerat că nu mai am nevoie de o cutie neagră… poate că toate consemnările mele în jurnalul de bord ar trebui să ofere o oarecare explicație a prăbușirii mele. De întrebat, sunt întrebat ce s-a întâmplat, dar eu de fiecare dată nu am răspuns, nu am înregistrarea cutiei negre. Am doar jurnalul de bord în care scriu și mă scriu. Am ăla și atât, nimic mai mult. Dar totuși e ceva. Singura diferență dintre o cutie neagră și un jurnal de bord, este că jurnalul de bord nu se poate scrie ulterior unei prăbușiri sau coliziuni, pe când o cutie neagră înregistrează mult după prăbușire.

Pentru mine jurnalul ăsta de bord mă face să fiu întocmai ca și piesa asta ce merge pe repeat în capul meu, și de unde sunt versurile de la începutul consemnării, Citizen Cope feat. Carlos Santana- Sideways.

În ce sens? Păi, eu sunt cam ca și chitara lui Santana, iar jurnalul e Citizen Cope. El aduce melodia, versurile, interpretarea, tot. Eu aduc doar acea mică parte de chitară, dar faină. Dacă ne desparți, ajungem ceva care nu „se aude bine”, se simte că lipsește ceva. Nu ai cum să le desparți pe astea două.

Oh… am uitat. Cine se va ocupa de consemnarea ultimei prăbușiri? Eu nu am cutie neagră…și nu se mai înregistrează riff-urile alea faine.

 

Foto credit : Psychedelik Reality

Scrie un comentariu