De cinci ani mă tot transform

33468433_1761630373929961_2337193667724312576_n

„E ceva aici… foarte dezordonat, dar genial”, mi-a spus Tomck@t când am venit într-o seară rece la el la geam să îmi recuperez caietul studențesc în care scriam. Era prima mea validare că nu scriu degeaba. Că faptul că scriu ce am în cap nu e neapărat o prostie.

Ce am făcut în cinci ani de Arad Culture? Am scris. Am învățat să ascult, dar am învățat și să mă încăpățânez. Oricât de mult mi s-a zis că dacă mă dezgolesc în fața tuturor și arăt toate colțurile întunecate ale sufletului meu, voi avea de suferit pentru că așa voi da acces liber oricăruia. Le voi da puterea să mă rănească. Ei, nu prea a fost așa. Mai mult de atât, m-a ajutat. M-a ajutat să ajung un om care nu se ascunde de ceea ce este el. Înjur, beau, fumez, mai vorbesc prostii, trimit mesaje noaptea unei femei pe care o iubesc de doi ani, mă îndrăgostesc de alta, încep o relație care se prăbușește în flăcări, o altă relație m-a adus în pragul distrugerii, iar alta m-a ajutat să citesc puțin oamenii.

În cinci ani de Arad Culture am ajuns să învăț că unii oameni chiar te folosesc. Unii o fac în mod plăcut, iar alții o fac într-un mod distrugător. Așa că ce pula să fac? M-am pus și am scris. Și am scris, și-am tot scris până a devenit o terapie extraordinară. La ce bun să simt anumite lucruri, sau să experimentez anumite chestii dacă nu le consemnez undeva? Să le vadă și alții și să primească anumite răspunsuri la întrebări pe care mi le-am pus și eu.

Cinci ani de scris despre tot ce m-a durut sau m-a făcut fericit vreodată. M-am schimbat mult în cinci ani, iar faptul că am scris aproape tot, de la gânduri de suicid, stat în fața oglinzii implorându-mă pe mine să mă fac bine, la starea exaltantă de bucurie și fericire pe care dragostea ți-o poate oferi, am reușit să îmi văd persoana din trecut. Așa pot să mă văd pe mine cu ușurință și să știu ce drum să iau. Să nu mai repet greșeli din trecut. Sau dacă le repet, măcar să le repet în stil mare! Not that weak pussy shit.

De un lucru sunt convins. Dacă nu îl futea pe Tom în creier să facă site-ul ăsta, eu nu eram ceea ce sunt azi. Un om care iubește sincer, care adoră liniștea, dar și gălăgia cluburilor, un om care investește în oameni și nu în lucruri, un om care preferă modestia. Dar sunt și un om care taxează prostia.

Am scris când am fost beat, iar a doua zi vroiam să șterg… dar nu am mai făcut-o. E acolo să mă pot vedea, să văd ce gândesc când mintea mi-e încețoșată și nu mai îmi este rușine, pentru că mă pot privi pe mine în mod obiectiv și să văd unde mai am de lucrat.

Așa că ce sunt acești cinci ani de Arad Culture pentru mine? Educația umanității. Am avut norocul să dau de un om care m-a ajutat să rămân om. Thanks man!

Scrie un comentariu