Cu punctul pe „i”-ul din „identitate”

18622432_1491951734196442_4976801174833508805_n

Cum definim „relația”? Ce înseamnă „acasă”? „Familie” sau „națiune”? Cât de importantă este în ziua de azi proveniența, etnia, păstrarea tradițiilor? Ce rost are să-i explici unui străin întâlnit pe Grindr cum te descurci în viață, dacă nici tu nu înțelegi de unde vii și încotro te-ndrepți? Cum îți exprimi sentimentele stând singur în fața calculatorului, într-o cameră întunecată? Este afecțiunea un scop… sau un procedeu intermediar pentru a te regăsi, pentru a-ți găsi menirea? Întrebări frustrante, răspunsuri adesea lipsite de esență. „Complexitatea apartenenței”, cel mai nou spectacol al Teatrului Clasic „Ioan Slavici”, a avut premiera în acest weekend și a pus cu o sălbăticie cordială punctul pe i.

Pe un panou apare Brâncuși în trening Fila, anunțându-ne că fără un logo nu exiști. Actorii își așteaptă rândul tăcuți și nemișcați într-o anticameră care ne aduce aminte de „Poarta sărutului”, în timp ce scena principală e acaparată de o masă imensă, rotundă și luminoasă, înconjurată de scaune mici, la fel de rotunde și uneori la fel de luminoase. Din nou, o aluzie la opera marelui sculptor român care a fost nevoit să-și caute locul într-o țară străină, să-și remodeleze apartenența, să înlocuiască tocmai rădăcina artei pe care o cultiva. „Masa tăcerii” de pe scenă este însă conectată la firul poveștii cu o pretenție ubicuă, prin orice detaliu regândit și reluminat. Devine o metaforă pentru globalizare, neoanele în formă de cerc doar întăresc acest sentiment precis și, totodată, rece. Trăim, totuși, în secolul vitezei, în care apropierea de o persoană sau de o cultură diferită se creează instantaneu, nu-i așa?

18622446_1491951730863109_2689161136897933070_n

 

Însă nu poate fi ignorată tensiunea care pândește în aer. Calmul dinaintea furtunii interioare devine încet dar sigur sufocant, oricât de mult sunt măsurate cuvintele sau mișcările personajelor, astfel încât să pară totul normal, degajat. Expresiile, intonația vocilor și detaliile vizuale sunt vânate permanent prin intermediul unei camere video și proiectate în timp real pe panoul de deasupra care ia forma unui iCloud, la care cu toții suntem hackeri din umbră printr-o invitație specială și anonimă. Protagoniștii, în schimb, nu au acest lux de a rămâne anonimi. Pătrundem în viețile lor intime, urmărim firul roșu al căutărilor lor secrete, suntem martori oculari nechemați în gândurile lor nocturne, în momentele chinuitoare de autoinspecție paranoică, atunci când jaluzelele trase ne forțează să ne punem sub semnul întrebării cele mai elementare sentimente.

Dar ce căutăm în Australia?

18698405_1491951737529775_2936909202063723173_n

 

Ne aflăm în această țară – cu o istorie artificială și reinventată – datorită artistei Eloise (Dorina Darie-Peter), care demarează un proiect sociologic și antropologic cu accent pe ideea de apartenență. Ea încearcă să „sondeze” sentimentele unui aborigen, Joel (Călin Stanciu), care se dovedește a fi însă „prea alb” și care nu simte că ar avea ceva ieșit din comun de spus în public. Deși nu pare stânjenit deloc, bătrânul Joel nu avea de gând inițal nici să-și informeze familia despre orientarea lui sexuală, având o relație de lungă durată cu Josh (Ioan Peter), împreună cu care discută despre întemeierea unei familii. În timp ce aici se creează o nouă apartenență, tânărul Stephen (Alex Mărgineanu) trăiește cu o angoasă între patru pereți, departe de casă, rupt de orice relație, cu toate că încearcă din răsputeri, via Skype, să stabilească o conexiune fizică cu Karen (Cecilia Lucanu-Donat), un psiholog cu frământări similare, dar care își caută sensul în viața profesională, nelăsând să-i treacă sentimentele dincolo de webcam. Până la urmă, ea va trece peste propria-i barieră, după ce este abordată într-o noapte de pacienta ei, Lauren (Angela Petrean-Varjasi), o femeie care-și caută partenerul mult prea ideal și, conform „cerințelor” disproporționate, inexistent. Nu în ultimul rând, Alya (Sorin Calotă), fratele lui Stephen, este și el preocupat de origini și de problema țării aflate în pericol de a-și pierde identitatea câștigată, dar asta numai pentru că a văzut un film cu Russel Crowe și poate fiindcă este chiar el privat de libertatea de a-și găsi o apartenență proprie, fiind blocat în „închisoarea” parentală.

Întrebările de la început, totuși, rămân în aer… în iCloud… la care se mai adaugă doar dilema: cum ne găsim identitatea? Căutând ideea sau persoana care ne definește, ne reîntregește… sau, din contră, stabilind reguli noi, fugind de apartenențele clasice? Este, până la urmă, un șir de întrebări care nu se adresează neapărat unui singur individ, ci unei societăți întregi. Dar răspunsurile?

Concluzia…  e mult mai complexă decât pare la prima vedere.

Spectacolul „Complexitatea apartenenței” marchează cea de-a doua colaborare a regizorului Radu Nica cu echipa Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad. Textul scris de germanul Falk Richter a fost tradus de Mircea Sorin Rusu, iar scenografia poartă semnătura Irinei Moscu. Muzica și sound design-ul sunt realizate de Vlaicu Golcea.

Scrie un comentariu