Ce și unde la StrArad

program-harta_mod_3

Cea de-a doua ediție a festivalului stradal StrArad din Parcul Mihai Eminescu începe vineri și anul acesta va avea trei secțiuni, una dintre secțiuni fiind StrArad Parc, care cuprinde toate activitățile și atelierele ce se vor desfășura pe perioada festivalului. Pentru StrArad Parc, organizatorii au pregătit o multitudine de activități, jocuri și ateliere, atât pentru adulți, cât și pentru copii. Cuvântul cheie pentru StrArad Parc este distracție.

Conceptul StrArad Parc este unul inedit și regrupează o varietate de activități din diverse arii, de la activități sportive, la jocuri, yoga, dans, videogames, boardgames, cățărări, tiroliană, teatru, ateliere de jonglerie și picioroange, street art, activități pentru copii.

onemove strarad34_1TRX

De ce StrArad Parc e inedit?

Pentru că activitățile care se desfășoară în mod normal în spații închise, StrArad le aduce în aer liber, iar dacă avem prejudecata că sportul înseamnă doar transpirație, la StrArad mișcarea este o distracție.

Ați jucat sau ați dorit vreodată să jucați foosball? Dar v-ați gândit cum ar fi ca „pionii” de foosball să fiți chiar voi?

La StrArad veți putea juca Human foosball, jocul a fost construit special pentru această ediție a festivalului și promitem că distracția va fi nelipsită.

Sau poate vă tentează mai mult sportul minții? Organizatorii au pregătit un șah gigant, pentru că și șahul se poate juca…. altfel.

Ori sunteți fani ai jocului Jenga? Un Jenga Gigant va fi amplasat la StrArad Parc. Nu ai mai jucat Jenga? Nu trebuie ratat!

Cu siguranță cu toții am jucat X și O și avioanele. Hai să descoperi variantele StrArad, unde nu vom folosi nici pixul, nici hârtia.

Supernintendo? Jocuri video? E nevoie să spunem mai mult?

escape room la strarad

De teatru în parc ce ziceți?

Teatrul pe roți vine la StrArad. În plus, au pregătit pentru voi trei ateliere: un atelier de marionete, unul de jonglerii și unul de picioroange.

„Ne preocupăm și de cei mici, așa că am pregătit și pentru ei o mulțime de activități: jocuri, concursuri, zumba kids, ateliere de creație și multă distracție”, anunță organizatorii.

8scufita rosie urbana

Blog Arădean și Anticariat Casa Literelor aduc in Parcul Eminescu micro biblioteca. Sau, mai pe scurt, microteca. Vii, iei o carte și-o citești în parc, întins pe iarbă, pe scaun, în hamac, cu căștile în urechi. colțișorul zen al parcului.

Acestea sunt doar câteva dintre activitățile pe care vi le-am pregătit, haideți la StrArad Parc să le descoperiți pe toate, e pe încercate!

Programul detaliat al StrArad Parc:

ACTIVITĂȚI  PERMANENTE

Human Foosball | Jenga Gigant | Woodball | Tir cu Arcul | X și O | Șah Gigant | Boardgames | EscapeRoom Tent | Videogames | Tiroliană  Cățărări | Slackline | Airplanes | Biblioteca în Aer Liber | Food Court & Lounge

VINERI. 21  IULIE  2017

StrArad Parc

Food Court & Lounge

18:00 Human Foosball | Boardgames | WoodBall | X și O | Jenga Gigant | Șah Gigant | Videogames | Street Art – The Orion

SÂMBĂTĂ, 22  IULIE  2017

StrArad Parc

09:00 Yoga Class
09:00 Street Art – The Orion
10:00 Magic Ivents – Activități pentru Copii – Atelier de Creație | Boardgames | Competiții Sportive | Aerobic | Zumba

10:30 Yoga Class

11:00 Food Court & Lounge
11:30 PerformanceLab – Workshop Fundamentele Biomecanicii Corpului și Creșterea Performanței la Alergători
12:30 EscapeRoom Tent | Super Nintendo Video Games | Streetfighter Arcade

12:30 Boardgames – Jocuri, Culoare și Magie
13:00 PerformanceLab Games – Woodball | X și O | Airplanes | Slam Foosball
13:00  Perete de Cățărat | Tiroliană | Slackline | Tir cu Arcul
13:00 Biblioteca în Aer Liber
16:00 Magic Ivents – Activități pentru Copii – Atelier de Creație | Boardgames | Competiții Sportive | Aerobic | Zumba

16:00 PerformanceLab – Workshop Fundamentele Biomecanicii Corpului și Creșterea Performanței la Înotători
17:00 Atelier de Teatru cu Marionete

18:00 PerformanceLab – Workshop Functional Training

18:15 Teatrul pe Roți – Scufița Roșie Urbană

DUMINICĂ, 23 IULIE  2017

StrArad Parc

09:00 Yoga Class
09:00 Street Art – The Orion
10:00 Magic Ivents – Activități pentru Copii – Atelier de Creație | Boardgames | Competiții Sportive | Aerobic | Zumba
10:30 Yoga Class
11:00 Food Court & Lounge
11:30 PerformanceLab – Workshop Fundamentele Biomecanicii Corpului și Creșterea Performanței la Alergători
12:30 EscapeRoom Tent | Super Nintendo Video Games | Streetfighter Arcade
12:30 Boardgames – Jocuri, Culoare și Magie
13:00 PerformanceLab Games – Woodball | X și O | Airplanes | Slam Foosball
13:00 Perete de Cățărat | Tiroliană | Slackline | Tir cu Arcul
13:00 Biblioteca în Aer Liber
16:00 Magic Ivents – Activități pentru Copii – Atelier de Creație | Boardgames | Competiții Sportive | Aerobic | Zumba
16:00 PerformanceLab – Workshop Fundamentele Biomecanicii Corpului și Creșterea Performanței la Înotători
17:00 Atelier de Jonglerii | Picioroange
17:00 Atelier și Demonstrație de Dans – Tangou
18:00 PerformanceLab – Workshop Functional Training
18:15 Teatrul pe Roți – Cufărul Magic | Cu Capul în Nori

StrArad Street Festival este organizat de Centrul Municipal de Cultură Arad și Asociația Combinatul Urban de Cultură.

Scrie un comentariu