Măi, voi ăștia cinci oameni care mă citiți, ați mai auzit vreodată de Călin? Probabil că nu v-am povestit de el… Călin e un om, un suflet ca noi toți, care ține la oamenii din jur, un empat nerecunoscut, un introvertit, dacă vreți. Ei, acest om, dacă îl veți întâlni să știți că îi sunteți datori deja cu o bere. De ce? Pentru că m-a ținut pe mine în viață în momente când nu doream să trăiesc. Ei, na, toată lumea trece prin depresii, unii scapă, alții… nu. Alții pun ștreangul și gata, kaput! Ei, acest Călin, un om pe care providența mi l-a oferit, face parte dintr-o specie aparte. Pe el, dacă îl doare, nu îți va spune, pe tine dacă te doare, te va întreba care e baiu. El nu se va plânge niciodată că îi este greu. El este exemplul de acel dac istoric de care ai citit în cărțile de istorie: semeț, mândru și puternic. Așa este Călin. El nu te va deranja cu problemele lui, maxim te va ruga să muți un dulap sau o canapea, dar cam atât! Tu în schimb, îi poți cere cam orice și te va ajuta, orice îi stă în putere va face. Acest Călin, care deja îmi este parte din familie de 26 de ani încoace, în ideea în care eu am 29 și diferența de vârstă e de 3 ani, m-a oprit de la multe, dar cel mai important, mi-a dovedit ceva: oricât de diferit ești, persoana de lângă tine, dacă este educată cu ceva primordial ca respectul față de prieteni și ești definit de conceptul umanității, atunci nu poți avea alți oameni cu care să rezonezi decât cu acei oameni care fac obiectul umanității în sine! De aceea, Călin este umanitatea pe care mulți o scapă în viață ca element definitoriu într-o prietenie. El va fi acolo să îmi spună: „Băi! Greșești! Nu e bine cum gândești!”, iar eu, spirit rebel, mă voi răscula doar ca să ajung la concluzia lui. Iar el, răbdător, mă va aștepta să ajung la acea concluzie, nu mă va combate pentru că așa este el. Așa este Călin. Și am considerat că un asemenea om merită scris, un asemenea om merită consemnat undeva, nu doar în sufletul meu. Nu este o odă adusă unui om, este o odă adusă prieteniei. Un lucru care mie personal mi se pare că lumea duce lipsă la greu. Este un text scris crud, cu sentimente adevărate, un text pe care îl vor citi doar cei care trebuie, dar… haideți să fim serioși! În câte ne putem împărți noi, ca oameni, dacă nu în acel număr mic de oameni care ne fac să fim ceea ce suntem?