Audaces fortuna iuvat

Audaces fortuna iuvat

Sunt atât de cuminte, stau şi aştept la semafor… e mai mult roşu… bine, eu nu văd culorile, nu le disting, dar îmi dau seama pentru că e silueta aceea gri (pentru mine, aşa mi s-a spus că percep eu culoarea roşie) care stă. Şi-mi seamănă foarte mult cu un acuzat în faţa plutonului de execuţie. Sunt vinovat? Oare?

Aştept şi tot aştept şi mă tot uit la semafor, să se schimbe … încet, mă detaşez de mine, mă uit tot mai concentrat la silueta aceea… şi îmi dau seama de ceva: cum se poate o LUMINĂ să fie gri? E un bec! NU? Lumină gri… Eu care, îi dădeam în sus şi în jos că, culorile explodează în jurul meu… v-am mai spus… je suis un menteur!

Sunt convins că şi alţii se trezesc dimineaţa cu capul plin de gânduri care îi înjunghie mâna implorând o foaie albă! Scrie-mă! Unii reuşesc să transforme faleza într-un război şi infarcturile într-un fiasco! Alţii se culcă şi visează, şi se trezesc cu o conservă de ton la micul dejun. Aprind televizorul şi o balerină promite iubire plăsmuind scrisori de dragoste cu iz de cocaină! Acuzatul! Acuzatul de la semafor! Mă uit stânga, mă uit dreapta… toţi au adoptat aceeaşi postură! Ce se întâmplă cu voi? V-aţi îmbrăcat toţi în gri şi v-aţi gândit să şi împietriţi? Stiţi ceva? Eu nu pot aşa! Eu trec! Îmi las testament toate lucrurile „îngerilor naibii” şi trec! Zebra e albă, asta ştiu că o văd aşa cum pentru că e non-culoare!

Din spatele meu se aud toţi furioşii: „STAI! Nu trece! Cum îţi permiţi? Neruşinatule! Trebuie să mai stai, să mai aştepţi!”. Mă întorc către ei, zâmbind demonic: „Aşteptați voi, fricoşilor, laşilor, stane de piatră ce sunteţi! Acolo să vă trăsnească în cap coasa Mademoisellei atât de dragă mie!”. Nu le-o spun, doar o gândesc! Eu plec, eu trec, eu trebuie să fiu fericit ! Eu treb…

O durere enormă mi-a secerat picioarele, am dat cu capul atât de tare de asfalt încât mi-am crăpat obrazul. Până şi ochii mă dor! Mâinile, de-abia îmi dau seama ce formă ar trebui să aibă, ştiu doar că mă dor de înnebunesc! Pieptul se străduie să mai tragă câteva bătăi de inimă presărate cu guri de aer!
Ca prin vis aud vorbele acuzatoare celor de pe margine: „Incoştientule! Ţi-am zis! Nu ţi-am zis? Ar fi trebuit să mai aştepţi! Acum eşti de nerecunoscut! Te-ai distrus! Aşa meriţi!”.

Ochii îi deschid încet, şi încep să râd, râd cu pofta prin tusea ce mă îneacă … şi râd… fericit! Îmi văd tricoul alb pătat de sânge! Şi e roşu! Dar nu roşul acela gri! NU ! E ROŞU ! Şireturile de la tenişi sunt roşii, pantalonii sunt albaștri…
Inconştienţi… sunteţi voi! Eu văd acum în culori! Văd HD ! Văd ce voi nu aţi avut curajul să vedeţi! Mă iertaţi că vă las, aşa… singuri… dar am pe cineva care mă aşteaptă să o ardem electric, şi pe lângă asta am o întalnire cu o maestră în ale picturii… acum îi pot înţelege picturile, văd culorile.

Scrie un comentariu