Arta și spațiul ca un perpetuum mobile holistic

IMG_6790

„Perpetual.motion” – prima expoziție personală a artistului arădean Paul-Bogdan Asandei este mai mult decât se presupune a fi, de regulă, o expoziție personală. Este mult mai personală, adică… și asta pentru că vernisajul a avut loc, pe 24 noiembrie, la el acasă, în mansarda locuinței dintr-o clădire de pe str. Tribunul Axente. Un loc special amenajat pentru acest eveniment intim și, în același timp, public. 

„De când am început construcția, am gândit-o exact așa”, spune artistul. Pentru Paul-Bogdan Asandei, această expoziție semnifică ultimii 8 ani din viață, din care ultimii doi ani i-a „ocupat” mansarda, care i-a fost atât locuință, cât și atelier. Acum… este atât suportul, cât și aportul expoziției.

Proiectul aduce laolaltă lucrările artistului de la începuturile sale în pictură până în prezent, sintetizându-i întreaga evoluție artistică. Însă nu numai picturile, fotografiile și colajele – realizate în decursul ultimilor opt ani – i-au mâncat atât de mult timp, ci și amenajarea spațiului în sine, pentru că expoziția „Perpetual. motion” cuprinde întregul spațiu în opera finită, formând astfel un tot integral. Arta lui Paul-Bogdan Asandei reprezintă o simbioză idealistică, un experiment cu o încărcătură sentimentală deosebită și o încercare de a duce rolul decorativ al lucrărilor la o profunzime și o perfecțiune… după cum a formulat chiar el, neatentă.

IMG_6833

„Încerc să abstractizez spațiul și să-l încarc, pur și simplu”. Un exercițiu de holistică, altfel spus (conform DEX: HOLÍSM s. n. – Concepție care interpretează teza ireductibilității întregului la suma părților sale, socotind drept „factor integrator” al lumii un principiu imaterial și incognoscibil. – Din fr. holisme).

Un alt termen care-l „obsedează” pe artist este cel care dă și numele expoziției, mai exact „perpetuum mobile”, al cărui definiție de pe DEX a și printat-o și a pus-o în ramă.

IMG_6810

Sufletul expoziției sunt însă cele două forme geometrice care „trăiesc pe energii proprii”. E vorba de două patrulatere care „viețuiesc” în diferite locuri ale încăperii, populând spațiul cu o mișcare perpetuă și, în același timp, statică. E un ciclu continuu, la infinit. Ele se regăsesc atât în picturi și în fotografii, ca niște completări virtuale la anumite amintiri, cât și individual, ca niște pete de culoare cu rolul de a umple golul peretelui.

Pentru el, aceste forme reprezintă câte o persoană.

IMG_6812IMG_6804IMG_6826

Tocmai din acest motiv, două colaje puse pe perete, în rame diferite, în dormitor, îi sunt cele mai dragi lucrări. Un poligon roșu pe un fundal negru: EA; și un poligon verde, tot pe un fundal negru: EL. Un fel de Yin și Yang, dar mai simplu și mai sensibil. Cu o libertate de mișcare mult mai mare. „De ce roșu și verde?”, l-am întrebat. Pentru că sunt culori complementare. Combinația ideală.

Paul-Bogdan Asandei a avut foarte puține de spus despre sine, inițial. „Sunt un om simplu. Nu fac nimic interesant. Sincer, nu știu ce să zic. Eu îmi dau silința să fac chestii bune”. A fost elev al Liceului de Arte „Sabin Drăgoi” la Arad, a terminat Facultatea de arte la Timișoara, la secția Pictură, a mai expus la expoziții de grup tot la Timișoara și a mai fost, anul trecut, la o tabără de pictură la Gărâna.

De ce a trebuit să treacă cinci ani ca să aibă propria expoziție? „Acum am prins momentul potrivit și a ieșit exact cum am vrut. Asta era ideea, de fapt. Spațiul acesta, când am început să lucrez la el, îl gândeam ca un «open space». Poate că acuma e prea târziu, am lungit-o foarte mult și s-au adunat multe informații pentru mine. De fapt, e încheierea unui capitol”.

IMG_6825

Dar ce capitol urmează? „Acum… nu știu. Urmează să lucrez în continuare, asta mi-am propus. Sper că nu o să dureze la fel de mult până să adun câteva lucrări noi. Cred că o să încep să merg mai mult pe fotografie”.

Printre lucrări se găsesc și două picturi din clasa a zecea, la care artistul ține foarte mult, una dintre ele fiind un autoportret pe care se distinge o influență puternică a marelui Van Gogh.

IMG_6803

L-am întrebat ce stil îi este cel mai apropiat? „Acum, mai nou, mă interesează foarte mult arta conceptuală și minimalistă. Chestiile simple, încărcate cu foarte multă semnificație”.

Un artist preferat? „E greu de ales… dar, de exemplu, acum «am o problemă» cu Mark Rothko de câteva luni încoace. Îmi dă, așa… niște click-uri. Dar în principiu apreciez cam toți artiștii de artă contemporană și conceptuală. Marc Quinn ar fi iarăși un exemplu foarte bun. Bine… acuma nu pot să zic că nu-mi plac clasicii, gen Van Gogh, Gauguin… cu ăștia am crescut, practic”.

IMG_6791 IMG_6820

Inițial a intrat la Liceul de Arte „Sabin Drăgoi” la secția Pian, dar vizitându-și colegii de la Arte Plastice a început să-i placă din ce în ce mai mult această formă de artă și, în anul al cincilea, a dat un examen ca să treacă dincolo. În clasa a opta și a în a noua a făcut grafică, după care s-a mutat la grupa de Pictură, fiind fascinat de pictorii clasici precum Van Gogh, Gauguin sau Michelangelo. „Cred că a fost cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat”.

Imaginea pe care a folosit-o și pe afiș este un colaj făcut anul acesta. „Descrie cel mai bine starea mea naturală. Așa… o digitație dintr-o piesă, ca să zic așa…”. Un puzzle? „Da, chiar și un puzzle în care am încercat să mă recompun conform stării mele”. Este, de fapt, o fotografie distrusă și recompusă, care marchează momentul mutării sale din Timișoara înapoi la Arad.

IMG_6811

Dar când – și cum – s-a produs „mutarea” din pictura clasică în leagănul artei minimale și conceptuale? Spre finalul sejurului în mansardă, mi-a arătat o pictură ascunsă într-un separeu din spatele dormitorului. Este o reproducere pictată a unei fotografii, deci a unei amintiri, hibridizată cu un layer care simplifică, ori… perfecționează.

IMG_6819

„Aici am început să simplific lucrurile, să vin cu forme geometrice abstracte peste povestea din spate. Adică am încercat să las povestea acolo, dar peste ea să vină partea mea… ceea ce mă macina, adică ceea ce căutam eu în pictură, geometria. Cum e și la Mark Rothko, și el folosește tot felul de forme…”

O afinitate pentru formele fixe? „O formă mai degrabă neatentă, aș zice. Adică are acolo o mică exactitate, dar în același timp e mai mult o chestie de neatenție, de accident”.

Scrie un comentariu