A Kinema Summer

67342317_2108909485886984_29517390375026688_n

Evenimentul audio-vizual al Kinema Ikon-ului a avut din nou loc într-o zi de joi, în prim-plan aflându-se performance-ul lui Alex Halka. Așadar, pe 25 iulie, acesta, împreună cu artistul reVoltaire (care e și unul dintre inițiatorii atelierului), a evoluat într-un mod memorabil în incita Grădinii de Vară a Cinematografului Arta. Lumea n-a fost foarte multă, însă vinul și berea și-au făcut simțită prezența din plin.

Istoria Kinema-ului fiind destul de vastă, trebuie să menționăm că Alex a mai avut două contribuții majore la ultimele ediții. Prin urmare, vorbim despre intervențiile sale audio-vizuale din cadrul event-ului „Nemaivăzut” sau despre instalația sa interactivă numită plastic „Aural Skin”. Un alt lucru interesant ar fi acela că dacă ai o lucrare la Kinema Ikon, devii automat membru pe viață. Pe scurt, trecerea se face de la atonal la tehno.

„Summer of Joy (a Lemonade Laser Party)” a constat într-o călătorie filmată pe zi și pe seară, unde ziua era cu susul în jos. Un radar al frecvențelor aflate-n relief desena viața-n proiecții, transformându-le în stalagmite, stalactite ș.a. desene. Totul era în mișcare și în reconstituire.

Cât despre muzica în sine, mi s-a părut foarte distinctă, dar aici nu pot descrie. Ca atare, vă lăsăm pe voi să-i dați mai jos o ascultare; probabil la fel de surprinși veți fi și la partea de visuals.

„Tensiometrul” acționa asemenea unui scanner cu lasere, în timp ce lanțul de orbite rotea un ADN în spațiu. Clipurile melodice intrau și-n urechile publicului, marcând legătura dintre existență și simțiri.

Bravo, Călin Man și Alex Halka pentru mega performance-ul la care-am asistat chiar în toiul verii!

MAI DEPARTE, V-AȘTEPTĂM CU PROGRAMUL DE TOAMNĂ. CLICK AICI PENTRU DETALII

Comments are closed.